Cristian Gavra (PSD): „Spitalul Județean a devenit vaca de muls a PNL Arad“

by Dana B.

PNL și-a făcut în ultimii ani un obicei din a folosi în interes de partid instituțiile subordonate Primăriei Arad și Consiliului Județean Arad. Avem de-a lungul timpului nenumărate exemple de societăți sau instituții din care se înfruptă înfometații liberali arădeni, de la CET la Aeroport, de la Recons la Centrul Cultural Județean sau cel municipal. Ultima instituție care a devenit vaca de muls a PNL Arad este Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde săptămânal sunt oferite posturi călduțe pentru clientela de partid.

„Cei de PNL Arad au pus de ceva vreme ochii pe Spitalul Județean, unde se fac angajări pe bandă rulantă, pe tot felul de posturi, care au mai puțină legătură cu sănătatea arădenilor. Angajații din spital sunt tot mai îngrijorați de modul în care sunt ocupate posturile din cadrul instituției, prin concursuri care miros de la o poștă a aranjament și au ca finalitate angajarea unor reprezentanți ai PNL sau apropiați ai acestora. Nu mai departe de acum două săptămâni, la Spitalul Județean s-a organizat un „concurs“, la care două doamne susținute de reprezentanți ai PNL Arad au reușit performanța unică, probabil, în istoria angajărilor din cadrul Spitalului Județean Arad de a lua nota 10. Suntem convinși că și Nadia Comăneci ar fi invidioasă pe cele două doamne, dintre care una este soția consilierului județean Ovidiu Moșneag, mai nou economistă în cadrul spitalului. O pură coincidență, ar spune cei de la PNL, așa cum coincidență e și faptul că domnul Moșneag este angajat al Aeroportului, o altă instituție subordonată Consiliului Județean Arad.

Din păcate, cei care astăzi dețin vremelnic conducerea Consiliului Județean Arad nu sunt preocupați să ridice calitatea actului medical la Spitalul Județean, nu sunt preocupați să ofere medicilor și asistentelor condiții cât mai bune de lucru, nu sunt interesați să reabiliteze secțiile cu mari deficiențe, cum ar fi pediatria, boli infecțioase și multe altele, fiind nevoie ca persoane fizice, firme sau ONG-uri să se ocupe de adevăratele probleme din sistemul sanitar arădean. Singura preocupare a domnilor liberali din fruntea CJA este să ofere posturi călduțe pentru neveste, amante, mătuși, nepoate, verișoare și alte cunoștințe ale celor de la PNL Arad, care au transformat Spitalul Județean într-o nouă vacă de muls pentru clientela de partid“, declară consilierul județean PSD Cristian Gavra. 

 

Facebook Comments