CRISTIAN BORCEA A FOST EXTERNAT SI S-A INTORS IN PENITENCIAR

by Cosmin Mihuta

Omul de afaceri Cristian Borcea, condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul transferurilor de jucători, s-a întors la Penitenciarul Poarta Albă, fiind externat din Spitalul Judeţean Constanţa, unde ajunsese la sfârşitul săptămânii trecute, fiind diagnosticat cu angină pectorală.

Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au stabilit, luni seară, că starea de sănătate a lui Cristian Borcea este bună, astfel că acesta a fost externat şi s-a întors la Penitenciarul Poarta Albă.

A fost sâmbătă la noi şi s-a reîntors duminică pentru analize şi investigaţii. S-au făcut nişte investigaţii, dar şi tratament în acelaşi timp. Coronarografia i-a ieşit bine, starea lui s-a îmbunătăţit, aseară s-a simţit bine şi s-a făcut externarea”, a declarat, marţi, directorul medical al Spitalului Judeţean Constanţa, Mihnea Avram.

Cristian Borcea a fost dus, sâmbătă seară, de la Penitenciarul Poarta Albă la Spitalul Judeţşean Constanţa pentru investigaţii medicale, după ce a acuzat dureri în zona toracelui. El a fost supus mai multor investigaţii medicale, fiind diagnosticat cu angină pectorală, potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Constanţa. Borcea nu a rămas internat, fiind dus din nou în penitenciar.

Ulterior, în cursul zilei de duminică, Borcea a fost consultat de medicul Spitalului – Penitenciar Poarta Albă, care a decis că este necesară transportarea lui la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru analize medicale amănunţite. El a fost internat în Secţia de Cardiologie a unităţii medicale.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments