Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus la data de 20.03.2021 punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor si violente în familie, prev.de art.188 al.1 C.p şi art.199 al.1 Cp.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în dimineaţa zilei de 19.03.2021, pe fondul unor neînţelegeri casnice, o persoană de sex masculin în vârstă de 58 ani, din mun.Arad, i-a aplicat soţiei sale, în vârstă de 52 ani, mai multe lovituri cu barda în zona capului, leziunile suferite provocându-i acesteia decesul.
Propunerea de arestare preventivă formulată a fost admisă de către Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.03.2021.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă au ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.