Noi detalii șocante apar în cazul crimei de la Sânandrei unde, ieri dimineață, un bărbat de 44 ani a fost decapitat cu drujba de Dorin Sebastian Muntean, în vârstă de 32 de ani, din Arad, scrie pressalert.ro. Atacul a fost anunțat de copiii victimei, care s-au ascuns în casă și au reușit să sune la 112. Norocul a fost că un echipaj de Poliție era în zonă, a ajuns în câteva minute și a reușit să-l rețină pe asasin, care era cu drujba plină de sânge în mână și cu bucăți de carne din victimă pe haine.
Pe tot parcursul anchetei, Muntean a fost extrem de calm și nu a fost niciun moment în care să regrete că l-a ucis pe cel care i-a vândut mașina. „Nu aveam cum să nu-l omor la ce supărat eram pe el”, le-a povestit criminalul anchetatorilor. Muntean cunoștea zona unde avea să dea atacul pentru că-și mai vizitase de câteva ori victima cerându-i să-i restituie cei 2.000 de euro și să primească înapoi BMW-ul pe care-l vânduse. Atacatorul a povestit că în urmă cu câteva luni, tot el a fost cel care i-a distrus mașina victimei în semn de răzbunare și sperând că așa îl va convinge să facă tranzacția. Incidentul a fost cercetat de polițiștii din Sânandrei, dar plângerea a fost retrasă.
Furia lui Muntean a crescut cu fiecare zi în intensitate și a decis să-l omoare pe vânzătorul BMW-ului. Recent și-a cumpărat drujba și a decis când să atace ca să fie sigur de reușită – dimineața, la 4, când somnul este profund. Cu o seară înainte s-a culcat devreme și a fost trezit la ora 2 de alarma telefonului. S-a îmbrăcat și a plecat spre Sânandrei hotărât să se răzbune. A tăiat cu drujba ușa de la intrare, după care și-a atacat victima care a încercat să scape în curte, dar fără succes. În timpul atacului, Muntean s-a rănit și el ușor la mână cu drujba. Toate hainele și arma crimei vor fi analizate de criminaliști. De asemenea, bărbatul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice care să stabilească dacă avea discernământ în momentul asasinatului.
Foto: pressalert.ro