Criminala de la metrou a fost condamnată la închisoare pe viață

by Andreea Radu

Magdalena Şerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou în staţia Dristor 1 şi a încercat să ucidă o alta în acelaşi mod, a fost condamnată vineri de Tribunalul Bucureşti la închisoare pe viaţă, conform agerpres.ro.

Instanţa a mai stabilit ca Magdalena Şerban să urmeze un tratament la medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

În plus, femeia trebuie să plătească 30.000 euro daune morale şi 1.200 lei daune materiale către partea civilă Alexandra Costache (fata care a scăpat cu viaţă) şi 30.000 euro daune morale către partea civilă Alexandru Ogra.

Judecătorii au mai dispus prelevarea de probe biologice de la Magdalena Şerban, în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de baze genetice.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Magdalena Şerban este acuzată de procurori de săvărşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi omor calificat.

Procurorii susţin că pe 12 decembrie 2017, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără, Alina Ciucu, spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.

Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă tânără, Alexandra Costache, spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta s-a opus şi nu a păţit nimic.

Facebook Comments