Criminal, deosebit de periculos, prins la vamă în timp ce încerca să părăsească ţara

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile din România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.

 

În data de 12.12.2020, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, cetăţeanul român D.C., în vârstă de 46 de ani, domiciliat în municipiul București.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea din data de 11.12.2020, pentru săvârşirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Bărbatul a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în  vederea dispunerii măsurile legale care se impun.

Facebook Comments