Deputatul PNL Sergiu Bîlcea respinge creșterea taxelor ca soluție bună pentru România. Acesta consideră că o astfel de decizie va afecta mediul economic și perspectivele de creștere a economiei.
„Soluția corectă pentru România este reforma instituțiilor publice și ajustarea cheltuielilor publice în așa fel încât să nu afectăm creșterea economică și economia privată. Fără o economie în creștere nu putem asigura venituri nici pentru bugetari, nici pentru pensionari. Guvernul trebuie să ducă mai multe resurse spre investiții și abia apoi resurse spre consum. Prin creșterea taxelor, afectăm economia și încetinim crearea de noi locuri de muncă. În plus, le dăm oamenilor iluzia că au câștiguri mai mari, când de fapt prin inflație puterea de cumpărare scade. Cred că PSD ar trebui să revizuiască strategia de a compensa cheltuielile nesăbuite care nu merg spre investiții, finanțate prin taxe mai mari, care afectează economia”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.