Expunerea prelungită la soare fără ca în prealabil să folosim o cremă pentru protecție solară este periculoasă. Astfel, dacă ne dorim să obținem un bronz frumos, vom obține contrariul – iar consecințele nu vor întârzia să apară atât pe termen scurt (arsurile solare), cât și pe termen lung (pot provoca cancer cutanat sau pot agrava anumite afecțiuni dermatologice)
Fără îndoială că sistemul nostru osos are nevoie de vitamina D, iar expunerea la soare constituie aportul de care avem nevoie în acest sens. În plus, stările depresive sunt ținute la distanță atunci când stăm la soare. Specialiștii susțin că ar trebui să utilizăm o cremă de protecție solară în tot timpul anului, nu doar atunci când mergem la plajă.
Alegerea unei creme eficiente cu protecție solară
La ora actuală, pe piața de cosmetice, există o serie de produse eficiente cu rol de protecție solară, astfel că alegerea unei creme devine din ce în ce mai dificilă. Iată câteva factori pe care ar trebui să-i iei în considerare în procesul de selecție:
- Factorul SPF
Factorul SPF este, de fapt, factorul de protecție pentru UVA și UVB. Cu cât acesta este mai mare, cu atât pielea este protejată mai mult. Specialiștii recomandă să aplicăm crema cât mai des posibil – la un interval de câteva ore. Dacă ne vom expune direct la soare timp de peste 2 ore, ar trebui să aplicăm un produs cu un factor de protecție mai mare de 30.
- Rezistența la apă
Cu toate că producătorii îmbunătățesc în mod constant produsele, nicio cremă de protecție solară nu poate fi în totalitate rezistentă la apă. Astfel, atunci când cumpărăm crema cu protecție solară ar fi bine să citim caracteristicile prezentate pe etichetă și să optăm pentru acele produse care au o oarecare rezistență în fața umezelii. De regulă, majoritatea cremelor de protecție solară persistă timp de 40 sau 80 de minute.
- Brandul
Industria cosmetică evoluează în mod constant, așadar inovațiile efectuate au adus în prim plan o serie de creme, fonduri de ten care au ingrediente active ce protejează împotriva radiațiilor UV. De altfel, utilizarea unei creme este importantă indiferent de sezon.
Reguli de aplicare a cremei de protecție solară
De obicei, cremele de protecție solară ar trebui aplicate la plajă, la piscină, în mai multe zone ale corpului – pe față, pe mâini, pe picioare. Astfel, se recomandă utilizarea unei creme eficiente pentru față cu rol de protecție pe tot parcursul anului, indiferent de sezon.
Așadar, alege un produs care au SPF +15 (cel puțin) și reaplică crema întocmai cum scrie pe eticheta sa (unele o dată la două ore, altele la un interval mai mare de timp). În plus, atunci când vei intra în apă și vei înota, ar trebui să aplici din nou crema de protecție solară. Astfel, specialiștii recomandă să aplicăm din abundență o cremă de protecție cu SPF +50 ori de câte ori este necesar.
Copii trebuie protejați de asemenea de radiațiile UV, de aceea trebuie să le acordăm o protecție sporită. În plus, bebelușii care au o vârstă de până la un an, nu ar trebui să fie expuși la soarele puternic.
Ce cremă pentru arsuri solare recomandă specialiștii
Folosirea unei creme eficiente cu rol de protecție în mod regulat nu este suficientă, ci important este să ținem cont și de sfaturile pe care dau specialiștii – de exemplu să evităm expunerea la soare între orele 12.00 și 16.00 ale zilei.
Așadar, dacă ai stat mai mult la soare și nu te-ai protejat, ar trebui să folosești produse care contribuie la vindecarea arsurilor solare. Pentru început, vei avea nevoie să rehidratezi țesuturile afectate cu ajutorul unor comprese reci cu lapte rece sau cu ceai (de mușețel sau de gălbenele). Mai apoi, aplică puțină cremă care vindecă arsurile solare pe suprafețele afectate. Un remediu folosit în popor pentru arsurile solare este iaurtul.