Creditele de la bănci, mai greu de obținut pentru români

by Cristian Dobre

Pentru creditele de consum şi ipotecare, gradul de îndatorare este stabilit, de marţi, 1 ianuarie 2019, la cel mult 40% din venitul net pentru cele în lei şi 20% pentru cele în valută, atât pentru cele accesate de la bănci, cât şi pentru cele de la IFN-uri.

Excepţie face achiziţionarea primei locuinţe, care va avea o rată maximă de îndatorare cu 5 puncte procentuale mai ridicată, respectiv 45% şi 25%. Anterior, gradul de îndatorare nu era limitat. Media pieţei era de 55-60%, dar putea ajunge şi la 80%.



„Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a obligaţiilor lunare totale de plată decurgând din credite sau alte finanţări rambursabile în veniturile nete lunare luate în considerare, respectiv veniturile din care s-au dedus obligaţiile fiscale”, se precizează în Regulamentul Băncii Naţionale a României (BNR) nr. 6 din 31 octombrie 2018, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 950, din data de 9 noiembrie 2018. Noul regulament al BNR a modificat şi a completat Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, după cum a decis instituţia la data de 17 octombrie 2018.

Altă excepţie de la noile limite de îndatorare vor fi aplicate pentru: creditele de consum şi imobiliare nou-acordate în fiecare trimestru în limita a maximum 15% din volumul creditelor de consum, respectiv imobiliare acordate de bănci şi IFN-uri, în trimestrul anterior. Această excepţie nu se aplică în cazul creditelor a căror valoare depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 250.000 de euro.Băncile şi IFN-urile pot utiliza excepţia menţionată numai pentru „debitori pentru care pot face dovada, pe baza datelor istorice din portofoliul de creditare propriu, că nivelul suficient al veniturilor de care aceştia dispun asigură premisele pentru administrarea adecvată a riscului de nerambursare la nivelul portofoliului de credite de consum, respectiv al celui de credite pentru investiţii imobiliare”, iar un nivel suficient al veniturilor nu poate fi mai mic decât salariul mediu net pe economie.

Altă excepţie sunt refinanţările ce presupun acordarea unui credit suplimentar celui/celor existent(e). Mai exact, pentru determinarea gradului total de îndatorare, „în cazul obligaţiilor de plată decurgând dintr-o facilitate de creditare de tip revolving, suma luată în considerare de împrumutător nu poate fi mai mică de 3% din plafonul facilităţii de creditare acordate şi se stabileşte de împrumutător în reglementările proprii”, se arată în actul normativ citat.

Calculele BNR arată că noua rată disponibilă nu se va reduce în toate cazurile. Unei persoane cu un venit net de 3.000 de lei îi va fi acceptat un credit cu o rată de cel mult 1.200 de lei, faţă de cel mult 1.413 lei, în prezent, dar o gospodărie formată din doi adulţi şi doi copii, cu venituri totale de 5.000 de lei net lunar, va avea acces la o rată de 2.000 de lei, aproape de rata maximă de 1.996 de lei, disponibilă anterior.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate