COZMIN GUȘĂ, LA DNA

by Dana B.

Cozmin Gușă s-a prezentat marți la sediul DNA, precizând că a venit pentru a fi audiat ca martor în dosarul lui Ludovic Orban.

„Am fost chemat ca martor în dosarul lui Ludovic Orban de către dna procuror Claudia Roșu. Nici nu am cerut (bani — n.r.) nici nu mi s-a oferit, nici nu ne-am întâlnit, dar sigur, fiind un caz atât de complicat, care într-un fel a schimbat soarta alegerilor, e de datoria doamnelor de la DNA să elucideze, probabil în timpul campaniei, acest scandal de corupție și în același timp bineînțeles că televiziunile care nu au treabă cu asta trebuie disculpate”, a spus Gușă.

El a precizat că, înainte de 20 martie, l-a văzut pe Ludovic Orban ultima oară în urmă cu aproximativ un an și jumătate, chiar dacă spune că sunt amici într-un fel, fiind contracandidatul său la primărie în 2008.

„Poate că acest caz, Ludovic Orban, o să-i învețe pe politicieni despre cele două mari restanțe pe care le au, respectiv legea finanțării partidelor politice de care nu au avut grijă, respectiv felul în care își bat joc de mass-media și de televiziuni în timpul campaniei. Vă reamintesc că televiziunile private sunt obligate să presteze pe gratis și pentru toți candidații, în condițiile în care asta nu înseamnă economie de piață. Partidele au un produs care se numește candidatul, pe care ne obligă să-l promovăm gratuit, ei câștigând mereu din acest lucru. Eu militez, la fel cum e în orice țară civilizată, pentru ca în condiții de totală transparență și legalitate televiziunile private să fie plătite de către candidații partidelor sau independenți care doresc să-și facă vizibile strategiile pe care le au pentru cetățeni. Așa cum e acum nu e corect pentru că printre acești candidați se află foarte multe rebuturi pe care noi suntem obligați pe gratis și în condiții egale pentru toți să-i promovăm”, a mai spus Gușă.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments