Duminică, 24 aprilie 2016, în ziua Marelui Praznic Împărătesc al Intrării Domnului Nostru Iisus Hristos în Ierusalim, de sărbătoarea Floriilor, corul academic, dirijat de Robert Daniel Rădoiaş, dă răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Sfânta Treime din Arad.
Misiunea pe care şi-o asumă în premieră, implicarea directă în cea mai importantă slujbă a Bisericii, oglindeşte o nouă dimensiune a ansamblului mixt, care îmbracă rugăciunea în veşmintele sonore ale celei mai strălucitoare şi grandioase dintre liturghiile ortodoxe ale clasicilor muzicii corale româneşti, aceea a compozitorului Gheorghe Cucu. Lucrării, care însumează în cuprinsul ei 50 de cântări, marea parte a lor inspirate din cântarea psaltică de strană, i se alătură câteva dintre cele mai frumoase pricesne din repertoriul marii sărbători.
Rugăciune – Ion Popescu-Pasărea Anton Uncu
Miluieşte-mă, Dumnezeule – Gheorghe Cucu
Taina creştinătăţii – arm. Nicolae Lungu
Gustaţi şi vedeţi – Gheorghe Dima
Cinei Tale – Pr. Nicu Moldoveanu
Până când – Dimitrie Bortneanschi
Doamne Iisuse Hristoase – Gheorghe Cucu
Calendarul de evenimente al Filarmonicii se îmbogăţeste în această duminică de primăvară şi de renaştere, lăsându-ne cuprinşi de bucuria slujirii şi a împlinirii spirituale. O bucurie care ne-a fost îngăduită, pentru a ne putea alătura credincioşilor la acest mare praznic, la înalta şi sfânta rugăciune.