Phenianul se pregăteşte să plaseze pe orbită un nou satelit militar spion, a informat luni agenţi japoneză de presă Kyodo, citată de agerpres.ro. Paza de coastă japoneză estimează că tocmai s-a deschis fereastra de lansare de opt zile, cu o notificare din partea Coreii de Nord desemnând trei zone maritime de pericol în apropierea Peninsulei Coreene şi a insulei filipineze Luzon, unde ar putea cădea resturi de la racheta transportoare de satelit.
Militarii sud-coreeni a afirmat vineri că suspectează Coreea de Nord că doreşte să lanseze în curând un nou satelit militar spion, chiar înainte de prima întâlnire trilaterală în cinci ani, între Seul, Beijing şi Tokyo, luni în Coreea de Sud.
Indicii ale pregătirilor pentru lansarea satelitului au fost detectate în comitatul Thongchang-ri din Coreea de Nord, unde se află baza de lansare Sohae.
De la această bază Coreea de Nord a lansat trei sateliţi, dintre care doar ultimul a fost plasat corect pe orbită, în noiembrie. Potrivit Phenianului, acest satelit oferă imagini ale sit-urilor militare americane şi sud-coreene.
Coreea de Nord, dotată cu arme nucleare, a lansat primul său satelit de recunoaştere în noiembrie, o decizie care a suscitat o condamnare internaţională. În decembrie, Phenianul a făcut cunoscut că doreşte să lanseze alţi trei sateliţi spion în 2024.
Coreea de Nord vrea să lanseze un satelit până la 4 iunie
Facebook Comments