După mai multe luni de criză și haos din cauza Covid-19 în Coreea de Nord, regimul de la Phenian a anunțat, sâmbătă, că numărul de cazuri zilnice a ajuns, brusc, la zero, relatează digi24.ro.
De la mijlocul lunii mai, când Coreea de Nord a recunoscut pentru prima oară că virusul circulă în țară, regimul Kim a impus măsuri draconice pentru oprirea răspândirii cazurilor de „febră”, apelând inclusiv la desfășurarea armatei pe străzi.
La începutul lunii, autoritățile de la Phenian spuneau că sunt pe cale „să dezamorseze, în sfârșit,” prima criză Covid declarată. Declarațiile triumfaliste ale regimului Kim vin în condițiile în care vecinii săi se confruntă cu o creștere nouă a numărului de cazuri, provocată de subvariantele Omicron care au început să se răspândească necontrolat de la începutul verii.
Agenția de presă de stat a transmis, sâmbătă, că dintre cei 4,77 milioane de pacienți cu „febră”, 99,99% s-au recuperat.
Experții în boli infecțioase pun, însă, sub semnul întrebării presupusele progrese clamate de dictatura de la Phenian, cunoscută pentru mistificări și exagerări. OMS transmitea că, cel mai probabil, situația epidemică din Coreea de Nord se înrăutățește, însă că nu poate fi dat niciun verdict clar, în condițiile în care nu există date, nici măcar cu privire la numărul de cazuri pozitive.
Cel mai recent raport al Coreei de Nord arată că numărul de decese este de 74 până în 5 iulie, însă Shin Young-jeon, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Hanyang din Seul spune că un număr atât de mic de decese este „aproape imposibil”.
El spune că, cel mai probabil, numărul deceselor este de până la 50.000, având în vedere numărul de cazuri raportat, numărul de decese înregistrat în alte țări prin comparație cu numărul de cazuri, dar și numărul de cazuri care rămâne neraportat.
În ciuda susținerilor regimului de la Phenian, este foarte probabil ca restricțiile dure să rămână în vigoare.
Nordul dă vina pe „lucrurile străine” de la granița sa cu Sudul și își îndeamnă populația să evite orice vine din fara țării.
Anul trecut, Kim Jong-un a refuzat o livrare de vaccinuri gratuite din partea programului Covax, motivând că țara sa „nu are nevoie de ele” și spunând că „lupta cu pandemia o duce în felul nostru”.
Coreea de Nord susține că numărul de cazuri noi de Covid a coborât la zero
Facebook Comments