Coreea de Nord a lansat miercuri seara o rachetă balistică neidentificată spre Marea de Est, dar lansarea pare să fi eşuat, a informat agenţia de presă Yonhap, citând armata sud-coreeană, relatează Reuters. Potrivit armatei sud-coreene, Coreea de Nord a lansat racheta din zona Sunan din Phenian la ora locală 23:05 (14:05 GMT), dar nu a oferit alte detalii. Autorităţile sud-coreene şi serviciile de informaţii americane efectuează o analiză a lansării, a indicat Yonhap.
Lansarea rachetei are loc la o zi după ce Coreea de Nord a anunţat că a plasat cu succes primul satelit spion pe orbită şi a promis că va lansa mai mulţi în viitorul apropiat, sfidând condamnarea la nivel internaţional din partea Statelor Unite şi a aliaţilor, notează Agerpres.ro.
Potrivit AFP, experţii apreciază că succesul instalării pe orbită a unui satelit creşte capacitatea Coreei de Nord de a culege informaţii, în special deasupra Coreei de Sud, şi furnizează date cruciale în caz de conflict armat.
Sud-coreenii intenţionează să lanseze şi ei luna aceasta primul lor satelit de spionaj, cu ajutorul unei rachete SpaceX.
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică spre Marea de Est
Facebook Comments