Copil urcă patru locuri ATP. Halep se menţine a doua

by Sorin Haut

Tenismanul arădean Marius Copil a urcat patru poziții și se află pe locul 86 în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP).

Diferența dintre Copil și următorii români din clasament a crescut și mai mult, Adrian Ungur fiind al doilea reprezentant al țării noastre, abia pe locul 449. Dragoș Dima este pe 485, iar Nicolae Frunză ocupă 529.

La vârful ierarhiei situația este neschimbată, cu britanicul Andy Murray lider, urmat de spaniolul Rafael Nadal, la circa 300 de puncte, și de elvețianul Roger Federer.

La dublu, Horia Tecău se află în continuare pe locul 26, iar Florin Mergea a coborât o poziție și se află pe 52.

Simona Halep se menține pe locul al doilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA).

Halep se află la peste 900 de puncte de lider și are un avans de 196 de puncte față de Angelique Kerber (Germania). Românca are de apărat săptămâna aceasta titlul la Rogers Cup (Toronto).

Sorana Cîrstea se află în continuare pe locul 54, Monica Niculescu a urcat două poziții și se află pe 57, în timp ce Irina Begu a coborât 21 de locuri și este acum pe 59.

La dublu, Niculescu staționează pe 19, 37 (38). Raluca Olaru a coborât o poziție și este pe 37, iar Begu a urcat două trepte, fiind acum pe 50.

În ierarhia WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep este lider, cu un avans de 102 puncte față de Garbine Muguruza. Cîrstea este pe 40, iar Begu pe 44.
Sursă: AGERPRES

Facebook Comments