Copil s-a calificat în optimile turneului ATP, de la Basel

by Sorin Haut

Tenismanul român Marius Copil s-a calificat, luni seara, în optimile de finală ale turneului ATP de la Basel (Elveţia), dotat cu premii totale de 1.984.420 euro, după ce a dispus cu 6-2, 7-6 (8) de americanul Ryan Harrison.

Copil (28 ani, 93 ATP), venit din calificări, s-a impus după o oră şi 32 de minute în faţa unui adversar mai bine clasat (26 ani, 59 ATP). Marius Copil a reuşit 10 aşi, a avut o dublă greşeală şi şi-a pierdut serviciul o singură dată.

Arădeanul a reuşit să transforme abia a şaptea sa minge de meci, salvând o minge de set în tiebreak, la 6-7, după ce condusese cu 6-1. Copil şi-a asigurat un cec de 27.870 euro şi 65 de puncte ATP.

În optimi, Copil îl va înfrunta pe croatul Marin Cilic, al treilea favorit, victorios cu 6-4, 6-2 în faţa canadianului Denis Shapovalov. Cilic are 2-1 în meciurile directe cu Copil, ambele victorii venind anul acesta, la Cincinnati, în turul al doilea, cu 6-7 (4), 6-4, 6-4, şi în primul tur la US Open, când românul a abandonat la scorul 7-5, 6-1, 1-1.

Copil a câştigat în faţa lui Cilic în 2012 la Beijing, cu 3-6, 7-6 (0), 6-4.

AGERPRES

Facebook Comments