Copil de 8 ani, obligat de un bărbat din Zădăreni să îi facă sex oral. Monstrul cu chip de om s-a ales cu dosar de urmărire penală

by Adrian Pavel

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au întocmit la data de 03.07.2021 un dosar de urmărire penală, cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art.218 al.1 si 3 lit.c C.P.

În fapt s-a reţinut că în data de 03.07.2021 o persoană de sex masculin a întreţinut relaţii sexuale orale cu o persoană minoră, pe raza unei comune din jud.Arad.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art.218 al.1 si 3 lit.c CP.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpat, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile.

Cercetările penale continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi se pune în mişcare când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă în acest sens, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Facebook Comments