Copil a fost eliminat dramatic în calificările de la Wimbledon. Va fi însă pe tablou, la dublu

by Sorin Haut

Marius Copil s-a oprit în turul doi al calificărilor din proba de simplu de la Wimbledon. Arădeanul a pierdut dramatic aseară, după două ore şi jumătate, cu 6-7 (5-7), 6-4, 5-7 în turul secund în fața francezului Antoine Hoang, al 156-lea jucător al lumii. Tenismenul arădean (locul 222 ATP) a încheiat partida cu 13 ași dar şi 9 duble greșeli. El a condus cu 4-1 şi 5-2 în decisiv, având 5-3 şi 30-0, pe serviciul adversarului, dar nu a reuşit să fructifice avantajul, pierzându-şi apoi şi serviciul. Francezul a revenit incredibil şi cu cinci gameuri la rând s-a calificat mai departe.

Copil trecuse în primul tur de calificări de bulgarul Dimitar Kuzmanov cu 6-4, 6-3. Copil va fi însă pe tabloul principal la al treilea turneu de Mare Șlem al anului, dar în proba de dublu masculin, după ce a primit un wild-card să evolueze alături de britanicul Jay Clarke, şi el deţinător de wild-card atât la simplu cât şi la dublu.

 

Facebook Comments