COPIII DEFAVORIZATI VOR PRIMI 50 DE LEI LUNAR PENTRU A MERGE LA GRADINITA

by Paula Craciun

Copiii cu vârste între 3 și 6 ani vor primi de anul viitor câte 50 de lei sub forma unui voucher cu care se vor putea cumpăra alimente, haine, jucării sau rechizite, produse să îi ajute să meargă la grădiniță.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, susţine că, începând cu data de 1 ianuarie 2016, un număr de 111.000 de copii din familiile defavorizate, cu vârste cuprinse între trei şi şase ani, ar putea primi un tichet social, în valoare de 50 de lei pe lună, pentru a putea merge la grădiniţă.

„Intrând în casele unde avem copii cu vârstele cuprinse între 3 şi 6 ani şi care provin din familii defavorizate, care nu au posibilitatea de a merge la grădiniţă, s-a făcut o iniţiativă legislativă plecând de la acest proiect pilot care prevede ca fiecărui copil care provine din familii defavorizate să i se acorde un tichet social de 50 de lei pe lună pentru a putea merge la grădiniţă”, a declarat Rovana Plumb.

Ea a precizat că tichetul social va fi acordat pentru 111.000 de copii care provin din familiile defavorizate, are un impact bugetar de 39 milioane de lei pe an şi se doreşte introducerea lui de la 1 ianuarie 2016.

„Acest tichet social se dă sub forma unui voucher care nu va putea fi transformat în bani, cu el se vor putea cumpăra alimente, hăinuţe, jucării sau rechizite pentru aceşti copii care provin din familiile defavorizate. Tichetul are valoarea de 50 de lei pe lună. Vor primi copiii din familiile defavorizate al căror venit pe membru de familie nu depăşeşte de două ori venitul minim garantat”, a explicat Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a arătat că acordarea tichetului social se va face în funcţie de prezenţa fiecărui copil la grădiniţă.

„Acordarea acestui tichet social se va face în funcţie de prezenţa fiecărui copil la grădiniţă, iar absenţele motivate pot fi făcute numai pe o perioadă de 50% din timpul lunii în care aceştia merg la grădiniţă”, a explicat Plumb.

Proiectul de lege a fost iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD şi ALDE şi este susţinut de Guvern. AGERPRES

Sursa: capital.ro

Facebook Comments