Copaci măreşte la trei numărul foştilor utişti de la Rapid

by Sorin Haut

Rapid a perfectat al doilea transfer din această iarnă: fundaşul stânga Paul Copaci (21 de ani), fost jucător al UTA-ei, în stagiunea trecută. Copaci a fost legitimat la Astra în prima parte a sezonului, dar nu a apucat să debuteze în Liga 1 sau să joace vreun meci oficial pentru giurgiuveni. Arădeanul începuse pregătirile din această iarnă alături de Viitorul Pandurii, dar nu a ajuns la un acord asupra condiţiilor contractuale şi a fost ”deturnat” de Rapid. Acesta a ajuns în cantonamentul din Turcia al giuleştenilor şi a semnat contractul valabil până în vara anului 2021.

„Sunt bucuros că am semnat la Rapid, am venit cu inima deschisă, pentru a face performanţe împreună şi pentru a promova”, a spus Paul Copaci, care devine al treilea arădean din lotul Rapidului, după Amir Jorza şi Cătălin Hlistei. În vârstă de 21 de ani, Copaci s-a remarcat în sezonul trecut de Liga 2, când a fost unul dintre golgheterii UTA-ei Arad, în ciuda faptului că este fundaş stânga, cu cinci goluri marcate. În sezonul trecut, Copaci a fost unul dintre oamenii de bază ai arădenilor, înscriind de cinci ori în 32 de meciuri, iar în vară s-a transferat la Astra Giurgiu, unde nu a jucat, din cauza modificării regulii U21, a anunţat Rapid achiziţionarea lui Paul Copaci.

În sezonul trecut, Copaci a strâns nu mai puţin de 32 de meciuri, toate ca titular, dintr-un total de 38, a marcat cinci goluri şi a oferit trei pase decisive coechipierilor săi. Rapid a plecat de vineri în cantonament în Turcia, Antalya, cu un lot de 27 de jucători, iar luni va disputa primul amical, cu nemţii de la Saarbrücken.

Primul transfer perfectat în această iarnă a fost atacantul Valentin Alexandru de la colega de campionat SCM Gloria Buzău. (liga2.prosport.ro)

Facebook Comments