Contribuția agriculturii la produsul intern brut a urcat cu 123% în perioada 2007 – 2016, susține secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Alexandru Potor.
„Cred că despre modelul de succes al agriculturii românești putem discuta foarte mult. Cel mai important lucru pentru noi, la Ministerul Agriculturii, este să valorificăm potențialul pe care agricultura românească îl are. Vorbim despre potențialul de cultură mare și zootehnie, fiind nevoie de partea de investiții pentru a susține aceste două direcții foarte mari. În acest an, au fost obținute producții istorice în principal la grâu, orz, rapiță, floarea soarelui și mazăre. De asemenea, se preconizează producții foarte bune în ceea ce privește partea de porumb, soia, cartofi și struguri. Aceste cantități suplimentare obținute vor contribui la creșterea produsului intern brut al României. Avansul pe care îl înregistrează agricultura României în perioada 2007 — 2016 a fost de 123% în ceea ce privește contribuția în PIB. Toate aceste lucruri s-au datorat, per ansamblu, unor politici echilibrate. Pot să vă spun că, în perioada Sapard PNDR 2007 — 2013 și PNDR 2014 — 2020, au fost absorbite până acum aproximativ 11,1 miliarde de euro pe parte de investiții. Aceste infuzii de capital au contribuit, fără doar și poate, la aceste performanțe”, a declarat Potor marți, într-un forum de specialitate.
Reprezentanți ai Guvernului și ai organizațiilor profesionale din domeniul agriculturii participă, marți, la forumul ‘AgriBusiness: Contribuția agriculturii la viitorul model economic românesc’, eveniment organizat la Academia de Studii Economice (ASE), de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) și România Durabilă.
În cadrul dezbaterii se discută despre modelul economic românesc al următorilor 10 ani în care agricultura, alături de sectoarele și industriile direct relaționate cu aceasta, pot contribui la dezvoltarea în ansamblu a economiei naționale.
Sursa: agerpres.ro