Unul dintre cele mai controversate personaje ale secolului al XVIII-lea a fost un conte francez despre care se spunea că este nemuritor. Numeroase mărturii de pe parcursul a cel puţin 100 de ani arată că nobilul francez nu mai îmbătrânea şi că ar fi avut cel puţin 300 de ani.
În secolul al XVIII-lea, numit şi ”Secolul luminilor” datorită numeroşilor învăţaţi şi inventatori care deschideau zorii lumii moderne, a trăit un personaj care a uimit întreaga Europă. Numele lui nu este cunoscut cu exactitate, doar rangurile şi locurile prin care a trecut. Asociat cu francmasoneria şi societăţile secrete, contele de Saint-Germain, cum a rămas cunoscut în istorie, era considerat, în special de nobilime, nemuritor. Într-o epocă a invenţiilor, misterele achimiei încă fascinau. Iar una dintre cele mai mari dorinţe ale umanităţii a fost obţinerea secretului nemuririi, scrie Adevarul.ro.
După cum arată mărturiile de secol XVIII, contele de Saint Germain ar fi reuşit să o şi obţină. Prezenţa sa este atestată timp de aproape două secole, iar vârsta lui era mereu aceeaşi, în jur de 45 de ani. De altfel, niciun alt interlocutor nu l-a cunoscut la o altă vârstă. Acest personaj misterios care ar avea rădăcini în Transilvania a stârnit imaginaţia contemporanilor săi, dar şi a diferiţilor autori care au încercat să-i dezlege misterele.
Omul care a fost peste tot
Contele de Saint-Germain, aşa cum este cunoscut în istorie, era un un om fără trecut. Numele complet de altfel nu-i era cunoscut cu exactitate, apărând ba ca Robert, fie ca Pasque. În orice caz, aşa numitul conte de Saint-Germain, cum este descris în documentele vremii, era un personaj misterios, care apărea şi dispărea în diferite locuri din Europa. Totodată, este omniprezent pe tot parcursul secolului al XVIII-lea, fiind mereu în prezenţa marilor monarhi, a filosofilor, dar şi a personajelor cunoscute ale epocii. Cel mai probabil, contele de Saint Germain a participat la toate evenimentele majore ale epocii. Contele de Saint Germain apare pentru prima dată menţionat, aşa cum arată ”Enciclopedia Britannica”, într-o scrisoare din 1743 a englezului Horace Walpole care arată că acest personaj a fost arestat ca spion al iacobiţilor (n.r. – partidă catolică şi regalistă opusă protestanţilor republicani englezi). Fapt care arată clar că acest conte de Saint Germain era catolic şi pe deasupra un susţinător al nobilimii şi monarhiei. În anul 1748 contele de Saint Germain este atestat la curtea franceză. Ajunge în mod misterios în anturajul regelui Louis al XV lea dar mai ales în graţiile doamnei de Pompadour, amanta monarhului francez.
Îndeplineşte numeroase funcţii, primind pământ şi castele. Este unul dintre cei mai eficienţi spioni ai regelui şi omul trimis în tot felul de misiuni secrete. Este îndepărtat de la curte de ducele de Choiseul care-l invidia. Contele de Saint Germain bântuie întrega Europă. Pleacă în Anglia din nou, ajunge apoi în Rusia, unde în 1762 ajută la răsturnarea ţarului Petru al II lea şi este unul dintre cei care o pun pe tron pe Ecaterina a II Cea Mare. Ba chiar îi este încredinţată şi supervizarea armatei în Rusia în timpul războiului cu turcii. Dispare şi de la curtea Rusiei şi ajunge cu misiuni de spionaj în Olanda la Haga. În special încerca să negocieze pacea dintre Anglia şi Franţa. Nu după mult timp în 1774 apare din nou la curtea Franţei,unde este un fel de sfătuitot militar regal în timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea. Umblă apoi prin Italia, India şi în cele din urmă în Germania unde este atestat de corespondenţa vremii la curtea prinţului Carol de Hesse-Cassel. Pe scurt, acest uimitor personaj s-a plimbat pe la toate curţile Europei, iar după cum arată scrisorile, dar şi lucrarea lui Isabel Cooper-Oakley, dedicată acestui conte de Saint Germain, era un apropiat al tuturor marilor personalităţi ale vremii. ”Trebuie notat cu atenţie că toţi prietenii personali ai domnului de Saint Germain erau în poziţii înalte, în special austrieci şi unguri, toţi oameni cu rang înalt şi familii nobile. Printre ei îi găsim pe prinţul Kaunitz, prinţul Ferdinand Lobkowitz, Graf Zobor, Graf Maximilian Joseph von Lamberg”, preciza autoarea. La aceştia se adaugă şi Ecaterina a II cea Mare, regele Ludovic al XV lea, doamna de Pompadour şi alte notabilităţi ale vremii. Contele de Saint Germain a participat la războaie, revoluţii şi a mers pe trei continente.
Era pictor, compozitor şi cunoştea toate limbile Europei
Uimitorul conte de Saint Germain era un adevărat erudit şi a reuşit să-şi uimească contemporanii, inclusiv pe cei mai mari filosofi ai epocii. Una dintre cele mai interesante descrieri a contelui de Saint Germain, vine din partea renumitului Casanova. ” Saint Germain era o minune şi totdeauna ţinta să uimească lumea din jurul său, ceea ce reuşea de minune. Era un învăţat, lingvist, muzician, chimist, un arătos şi un bărbat perfect pentru iubirea femeilor”, preciza Casanova după o întâlnire la Paris în 1757.
În acea perioadă contele de Saint Germain era în graţiile doamnei de Pompadour. Totodată, se spunea că acest conte de Saint Germain cunoştea toate limbile Europei. Vorbea fluent franceză, germană, engleză, olandeză, rusă, spaniolă, portugheză, dar şi chineză, latină, arabă şi cunoştea sanscrita şi vechea greacă. ” Vorbeşte germană şi franceză la fel de fluent ca italiana şi se exprimă foarte bine în engleză. Este priceput la toate artele şi ştiinţele, este un bun chimist, un virtuoz al muzicii şi un companion agreeabil”, era prezentat în ”Brussels’ Gazette” din 1760. Era un cunoscut violonist şi culmea au şi rămas multe din lucrările sale, considerate foarte bune. Aceste compoziţii muzicale sunt prezentate în lucrarea lui Jean Overton-Fuller, ”Contele de Saint Germain”. Totodată era şi pictor destul de apreciat. ” A apărut la curtea Franţei cu mult înaintea mea. Era în 1743 şi zvonul că un străin a apărut la curtea Franţei. Era extrem de bogat dacă este să ne luăm după mulţimea bijuteriilor sale magnifice. De unde a venit? Nimeni nu va putea niciodată să spună. Figura lui impunătoare, intelectul său, prestanţa te izbeau la prima vedere.”, scria doamna d’Adhémar în jurnalul său.
Alchimistul nemuritor
Contele era frumos, elegant, foarte bogat cum spune doamna d’Adhémar, era un erudit, cunoştea limbi srăine, ştiinţe şi medicină. Uimea şi pe cei mai mari savanţi ai epocii. Cu toate acestea, era un personaj misterios. Nimeni nu ştia de unde vine, când s-a născut şi unde. Lumea a ajuns la concluzia că este nemuritor, fiindcă în decursul unui secol este descris ca având 45 de ani şi nimeni nu l-a văzut copil sau bătrân. Până şi reputatul filosof iluminist Voltaire mărturisea stupefiat că acest personaj este nemuritor.
”Este un om care nu moare niciodată şi care ştie totul”, spunea despre el Voltaire. Totodată circula în secolul al XVII lea întâmplarea descrisă de bătrâna contesă de Georgy. Contesa vizitase pe doamna de Pompadour în 1760 şi îl găsise acolo şi pe aşa zisul conte de Saint Germain. Discuţia este povestită apoi în scris de o rudă a contesei. Mărturia consemnează faptul că bătrâna contesă observase că acest conte de Saint Germain semăna cu un alt personaj, care purta acelaşi nume, dar pe care-l cunoscuse în urmă cu 50 de ani în Veneţia. „Aveţi vă rog amabilitatea să-mi spuneţi dacă tatăl dumneavoastră a fost în Veneţia în anul 1710.” I-a spus contesa contelui de Saint Germain. Nu doamnă. Mi-am pierdut de mult tatăl, dar eu am stat în Veneţia la sfârşitul secolului trecut şi la începutul acestuia. Am avut onoarea de a te curta atunci şi dumneavoastră aţi fost atât de amabilă ca să-mi ascultaţi câteva bacarole pe care le-am compus şi pe care apoi le-am cântat împreună”, a răspuns acesta. ”Dar este imposibil. Contele de Saint Germain pe care-l cunoşteam atunci avea cel puţin 45 de ani. Şi asta este vârsta dumneavoastră în prezent”, a replicat contesa. ”Sunt foarte bătrân doamnă”, a adăugat contele.
Sursa: efemeride.ro