Consumul de carburanţi, în scădere anul acesta

by Andreea Radu

Din cauza pandemiei, cererea din România pentru carburanţi şi electricitate va fi mai mică anul acesta, faţă de anul precedent, potrivit estimărilor celor mai importanţi jucători din piaţa de energie. Doar în ceea ce priveşte consumul de gaze, cererea s-a păstrat la un nivel similar cu cel din 2019, spun specialiştii din sector.

Din cauza restricţiilor de circulaţie şi a restrângerii unor activităţi economice, atât consumul de combustibil cât şi cel de energie electrică au înregistrat scăderi în prima parte a anului, spun reprezentanţii OMV Petrom, cel mai important jucător din sectorul energetic din România.

Până acum, pandemia a făcut ravagii în industria de petrol şi gaze, spre exemplu, profitul principalei companii petroliere din România a scăzut cu 56% în prima jumătate a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

”Preţul ţiţeiului a scăzut, deci fără îndoială este o situaţie fără precedent în industria de petrol şi gaze. Am avut şi crize şi înainte, dar niciodată în acelaşi timp pe partea de cerere şi pe partea operaţională”, spune un reprezentant al cunoscutei companii.

Cel puţin deocamdată, reducerea consumului nu a determinat modificări semnificative ale preţurilor, nici pe piaţa de energie electrică, nici pe cea a carburanţilor.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments