CONSULUL GENERAL FLORIN VASILONI, ÎN VIZITĂ LA BĂTANIA ȘI SĂCAL

by Florian Popa
În zilele de 21 și 22 septembrie 2016, Excelența Sa, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a efectuat o vizită de lucru în localităţile Bătania (Battonya), din judeţul Bekes și Săcal (Korosszakal), din județul Hajdu-Bihar, localități în care trăiesc membrii ai comunităţii istorice româneşti din Ungaria, precum şi familii de români care s-au stabilit în Ungaria după anul 1990.
La Bătania, consulul general Florin Vasiloni a vizitat primăria locală, unde a fost primit de către primarul orașului Bătania, Marjai Janos. De asemenea, diplomatul român a vizitat Școala Generală Lucian Magdu din localitate, care a beneficiat recent de ample investiții, care au permis îmbunătățirea condițiilor în care își desfășoară procesul educativ, copiii românilor din Bătania. Consulul general a avut întrevederi cu Iulia Olteanu, directorul școlii, dar și cu Traian Cresta, purtător de cuvânt al româniulor din Ungaria în Parlamentul Ungariei și Ghorghe Mihuț, președintele Autoguvernării Românești din Bătania.
La Săcal, Florin Vasiloni, șeful misiunii românești la Gyula a fost primit de către primarul localității, domnul Palfi Tamas. Acesta este descendent al unei vechi familii românești din Săcal.
De asemenea, în cursul aceleiaşi zile, consulul general Florin Vasiloni s-a întâlnit cu doamna Eva Boncza, președintele Autoguvernării Românești din Săcal, cu pr. Ionuț Negrău, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Săcal, vizitând de asemenea școala și biserica din localitate.
Consulul general român a discutat cu primarii și oficialii din localităţilor amintite despre situaţia comunităţilor româneşti, despre dinamica acestora, despre necesitățile și problemele ridicate, precum şi despre posibilitatea întăririi legăturilor cu localităţi din România, în vederea dezvoltării unor proiecte comune.
Facebook Comments