Au fost momente de panică pentru locuitorii din judeţul Arad, după cutremurul cu o magnitudine de 4,9. Astfel de cutremure au mai avut loc în Arad acum 200 de ani, spune Constantin Ionescu, directorul INFP. Directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat, în direct la Antena 3 CNN, că în Arad nu au mai fost astfel de cutremure de acum 200 de ani. „Zona seismică din Arad este cunoscută ca o zonă activă din punct de vedere seismic. Ea generează cutremure de magnitudini similare cu cele de ieri, dar cutremurele se produc foarte rar şi de aceea oamenii nu cunosc că s-au mai produs cutremure şi pot să fie impacientaţi şi să se sperie.
Este un cutremur normal pentru zona respectivă. Au mai fost cutremure în 1797, 1800, 1900, 1970 de magnitudini de 4,3, 4,6, chiar şi 5 magnitudine. Au avut loc acum sute de ani, acum 200 de ani”, a spus Constantin Ionescu, directorul INFP, în direct la Antena 3 CNN
„Seismele din Gorj nu au legătură cu cutremurele din zona Aradului”
„Seismele din Gorj nu au legătură cu cutremurele din zona Aradului, pentru că se produc în altă zonă tectonică şi alte falii care nu sunt conectate unele cu altele”, a mai explicat directorul INFP.
În ziua de 22.05.2023, în regiunea CRIȘANA, ARAD, s-au produs două cutremure de magnitudini medii. Primul cutremur, având o magnitudine locală de 4.7 ML, s-a produs la ora 20:46:42 (ora României) la o adâncime de 13 km (ultima revizie). Intensitatea macroseismică epicentrală a fost estimată la nivelul VI pe scara Mercalli.
Al doilea cutremur, cu o magnitudine de 4.4 ML, a avut loc aproximativ două ore mai târziu, la ora 22:55:26, la o adâncime de 9 km (ultima revizie), și a prezentat intensitatea macroseismică epicentrală V pe scara Mercalli.
Epicentrul primului cutremur a fost localizat în comuna Aluniș, iar al celui de-al doilea în comuna Zăbrani, potrivit INFP. Au fost înregistrate 12 replici ale cutremurelor, dintre care 4 au avut o magnitudine mai mare de 2.
Cea mai mare replică a atins magnitudinea de 2.7 ML. Este important de menționat că în această regiune au mai avut loc cutremure cu magnitudini mai mari de 4 Mw în trecut.
Pe data de 25 decembrie 1914, un cutremur cu magnitudinea Mw 4.5, la adâncimea de 23.3 km și intensitate epicentrală V, și pe data de 8 iulie 1938, un cutremur cu magnitudinea Mw 5.2, la adâncimea de 16.8 km și intensitate epicentrală VII, au fost înregistrate în această zonă.
În plus, regiunea a experimentat și microseisme, care nu au putut fi resimțite de populație.
Cele două seisme au fost puternic simțite de către populație în special în zona epicentrală (Arad, Ghioroc, Ortișoara, etc.), însă acestea s-au făcut resimțit și în localități mai îndepartate, precum Beiuș, Cluj-Napoca, Florești, Petroșani.