”Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea, pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor”
Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, în satul gorjean Hobiţa, fiind al şaselea copil al soţilor Radu Nicolae şi Maria Brâncuşi. Încă de mic copil, învaţă să sculpteze în lemn, fiind fascinat de ornamentele obiectelor pe care le vedea în jurul său. În copilărie, fuge de mai multe ori de acasă, pentru a încerca să se întreţină singur.
Studiile primare le începe la şcoala din comuna natală, Peştişani, apoi le continuă la Brădiceni. În perioada 1894-1898 urmează cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Craiova, unde studiază mecanica, tâmplăria, turnătoria, prelucrarea metalelor şi sculptura în lemn. În 1897, îşi petrece vacanţa de vară muncind în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă din Viena. La sfârşitul acestei experienţe, obţine un „Certificat de capacitate”.
În 1898, Brâncuşi se stabileşte în Bucureşti. Aici, se înscrie la Şcoala de Belle-Arte, pe care o absolvă în anul 1902.
Prima operă cu care tânărul Brâncuşi s-a făcut remarcat a fost „Bustul lui Vitellius” , pentru care obţine un mic premiu, în perioada cât era student în Capitală. Tot atunci, îi sunt recunoscute meritele pentru sculpturile „Cap al lui Lacoon”, „Studiu”şi „Ecorşeu”. Toate aceste opere au fost recompensate cu medalii de argint şi bronz.
În 1903, Brâncuşi primeşte comanda primului şi singurului monument public, bustul lui Carol Davila. Sculptura a fost amplasată în curtea Spitalului Militar din Capitală. Fascinat de operele lui August Rodin şi de mişcarea artistică din jurul acestuia, artistul român decide să plece la Paris.
In anul 1904, artistul pleacă în Germania, după care ajunge, pe jos, în Elveţia şi, în cele din urmă, în Franţa. În 1905, este admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, însă, după un an este nevoit să îşi întrerupă studiile, datorită faptului că depăşise limita de vârstă impusă de regulamentul şcolii. În acelaşi an, respinge propunerea lui Auguste Rodin de a lucra ca ucenic în atelierul său, pentru că, spunea Brâncuşi, „La umbra marilor copaci nu creşte nimic”.
Prima mare expoziţie a lui Brâncuşi s-a desfăşurat la Société Nationale des Beaux-Arts, în anul 1906. În anul următor, îşi organizează un atelier pe celebra Rue de Montparnasee. Tot atunci creează operele „Rugăciunea” şi „Sărutul”. Aceasta este perioada în care sculptorul face cunoştinţă cu cei mai importanţi artişti parizieni de la acea vreme: Guillaume Apollinaire, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp etc.
Pentru Brâncuşi urmează o perioadă în care este implicat în expoziţii colective, desfăşurate atât la Paris, cât şi la Bucureşti. În cadrul acestora sunt dezvelite sculpturile precum „Domnişoara Pogany”, „Muza adormită” sau „Măiastra”.
Începutul Primului Război Mondial îl surprinde pe Brâncuşi în prima sa expoziţie realizată peste ocean. Este vorba de un eveniment organizat în cadrul Photo Secession Gallery din New York. Aici, operele sculptorului român sunt foarte bine primite. Până la sfârşitul marii conflagraţii, Brâncuşi continuă să expună în cadrul unor expoziţii organizate atât în Franţa, cât şi în România. În tot acest timp, sculptorul execută primele sale lucrări în lemn:”2 Cariatide” şi „Fiul risipitor”. La Wildestein Galleries, din New York, în 1926, artistul organizează cea de-a doua expoziţie personală.
În anul 1918, sculptorul crează prima versiune a „Coloanei Infinitului” („Coloana fără sfârşit”). Aceasta a fost inspirată din stâlpii caselor ţărăneşti din satul său natal şi reprezenta nevoia de ascensiune spirituală a artistului. Celebra sa operă de artă a fost realizată cu scopul de a aminti de soldaţii români căzuţi în timpul luptelor din Primul Război Mondial.
Pentru Brâncuşi, următoarea perioadă s-a dovedit cea mai productivă din toată cariera sa. Sculpturile din seria „Pasărea în văzduh” şi ciclul „Ovoidului” sunt realizate în decada ce a precedat izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. În acest interval de timp, artistul îşi expune operele în expoziţii organizate atât în SUA, cât şi în Elveţia, Olanda sau Franţa.
În 1937 şi 1938, se întoarce în România, pentru a participa la inaugurarea „Coloanei Infinitului”, a „Porţii sărutului” şi a „Mesei tăcerii”, opere monumentale care au fost amplasate în grădina publică de la acea vreme a oraşului Târgu-Jiu. În anul următor, Brâncuşi organizează ultima sa expoziţie în SUA,, Muzeul de Artă Modernă din New York. În 1943, sculptorul execută ultima sa operă importantă, „Ţestoasa Zburătoare”.
Cea mai mare parte a lucrărilor executate de Brâncuşi în perioada interbelică au fost refuzate de recent înfiinţatul stat comunist român, deşi au fost lăsate, prin testamentul sculptorului, drept moştenire pentru poporul său. Cu toate acestea, în 1956, sculptorul a organizat prima expoziţie personală din Europa, în cadrul Muzeului de Artă al RPR, din Bucureşti. În România, reputaţia lui Brâncuşi a fost recunoscută de-abia în 1964, odată cu instaurarea regimului Ceauşescu. Atunci, statul comunist i-a atribuit titulatura de „geniu naţional”, începând să acorde operelor lui Brâncuşi atenţia cuvenită.
Pe 16 martie 1967, Constantin Brâncuşi s-a stins din viaţă la Paris, fiind înmormântat alături de alte personalităţi ale culturii mondiale, în cimitirul Montparnasse.
Sursa: descopera.ro
