Consiliul Județean Arad va colabora cu Asociația PRO CHINA, pentru o mai bună promovare și dezvoltare a relațiilor de prietenie între Județul Arad și provinciile din Republica Populară Chineză. Protocolul de cooperare dintre cele două entități a fost aprobat de consilierii județeni, părțile semnatare urmând a avea în vedere următoarele obiective: organizarea de evenimente, programe și acțiuni pe diferite domenii de interes, având ca scop principal cunoașterea și promovarea tradițiilor, valorilor, culturii și istoriei județului Arad și a provinciilor înfrățite cu acesta din Republica Populară Chineză; promovarea și stabilirea de legături între instituții, comunități locale și organizații neguvernamentale din România și Republica Populară Chineză, cu scopul dezvoltării de proiecte comune; încurajarea stabilirii de legături între societățile comerciale românești și chineze pentru dezvoltarea relațiilor economice și a schimburilor bilaterale, inclusiv prin participarea acestora la târgurile comerciale organizate în cele două țări; atragerea de investiții și capital chinezesc în economia românească și susținerea unor proiecte comune.
Consiliul Județean Arad are încheiate Acorduri de Cooperare cu două provincii importante din Republica Populară Chineză, Provincia Fujian din anul 2020, iar cu Provincia Hainan din 2002, reinițiat în anul 2017. Aradul a fost vizitat de delegații din China, dar a și fost un participant activ la evenimentele organizate în această țară. „Sunt un susținător al relațiilor de colaborare cu Republica Populară Chineză. Semnarea acestui protocol vorbește despre întreaga noastră disponibilitate în promovarea colaborării economice și schimburilor culturale!”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJ Arad.