Consiliul Județean Arad este printre cele mai bune în România la atragerea de fonduri europene! Proiecte în valoare de aprox. 120 de milioane de euro au fost depuse în ultimii patru ani de Consiliul Județean, în domeniul drumurilor județene, a sănătății publice și a profesionalizării administrației.
„Un post național de televiziune, Digi 24, realiza zilele trecute un reportaj despre proiectele europene ale Consiliilor Județene. Aradul este printre primele la nivel național! Foarte puțini credeau, acum patru ani, că vom munci astăzi la peste 450 km de drumuri județene, că vom avea două spitale noi în lucru, că avem proiecte pentru alte spitale și că vom putea schimba în bine, atât de rapid, domenii sensibile ca drumurile județene sau sistemul de sănătate. Avem o echipă bună, cu care am gândit deja proiectele pe următorii patru ani și pe unele deja le-am și depus. Construim împreună cu arădenii un județ puternic și atractiv. Le mulțumesc tuturor celor care ne sunt parteneri în aceste proiecte!” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Consiliul Județean Arad publică lista proiectele de finanțare depuse, cu mențiunea că unele dintre acestea au fost deja finalizate, altele sunt în lucru iar altele urmează să intre în lucru după realizarea procedurilor legale de desemnare a constructorilor.
1 | Modernizare DJ 709 km 0+800 … 30+700 ARAD – PÎNCOTA şi Reabilitare DJ 792C, km 0+000 … 21+000 şi 26+000 … 36+300 BUTENI – PÎNCOTA | 13.925.7687,47
|
2 | Modernizare DJ 709E km 9+200…16+600 Sânpetru German – limită județ Timiș | 15.260.268,05 |
3 | Modernizare DJ 709 Pîncota-Seleuş şi Reabilitare DJ 792 Nădab-Seleuş | 25.903.403,79 |
4 | Modernizare DJ 709 J Dorobanţi-Macea şi Modernizare DJ 709 J Pecica-Turnu | 22.871.014,51 |
5 | Modernizare DJ 709J km 6+600 – 12+440 Nădlac-Peregu Mare | 5.741.168,10 |
6 | Extinderea Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Arad, etapa a II-a | 6.770.408,44
|
7 | Creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad | 10.475.854,37 |
8 | Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Arad | 13.604.741,73
|
9 | Îmbunățățirea accesului populației din județul Arad la serviciile medicale de urgență | 5.877.336,20
|
10 | Probleme comune, soluţii comune – îmbunătăţirea cooperării între administraţiile publice ale judeţelor Arad şi Bekes: WORKMIX | 632.971,50 |
11 | Rețea transfrontalieră pentru îmbunătățirea capacității de răspuns și a managementului riscurilor în situații de urgență | 5.617.290,00 |
12 | Conectarea comunităților la infrastructura TEN-T în zona de frontieră româno-maghiară | 62.059.221,00
|
13 | Cooperare transfrontalieră în domeniul asistenței medicale pentru o prevenire eficientă, servicii de sănătate mai bune și o reabilitare/recreere eficientă în județele Békés și Arad | 4.764.413,43 |
14 | Prevenirea şi monitorizarea bolilor infecţioase şi a infecţiilor intraspitaliceşti în Arad, Mako și Hódmezővásárhely – STOP GERMS | 8.694.000,00
|
15 | Implementarea, certificarea sistemului de management al calitații conform standardului ISO 9001 la Consiliul Județean Arad | 272.897,56
|
16 | Integritate prin transparență – ANTICOR | 373.907,08 |
17 | Promovarea politicilor publice la nivelul județului Arad | 466.480,00 |
18 | Îmbunătățirea capacității unităților medicale din județul Arad în contextul pandemiei COVID-19 | 19.835.874,73
|
19 | Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad | 13.251.513,06
|
20 | Echipamente medicale de protectie pentru centrele sociale rezidentiale din județul Arad, in contextul pandemiei COVID-19 | 745.973,09
|
21. | Varianta ocolitoare Municipiul Arad Est | 208.000.000,00 |
TOTAL RON | 570.476.424,11 |