Consiliul Județean Arad pledează pentru finanțarea Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii în 2021, parteneră cu Aradul

by Cristian Dobre

Consiliul Județean Arad a participat, prin directorul executiv al Direcției de Comunicare și Strategii, dr. Andrei Ando, la atelierele de lucru organizate la Brașov de Ministerul Turismului, în vederea realizării unui ghid al Organizațiilor de Management a Destinației. Atelierele au fost conduse de experți din Irlanda, Scoția, Marea Britanie și au urmărit creionarea direcțiilor de acțiune la nivel regional.

Andrei Ando a insistat pe faptul că în strategia turistică a României, și nu doar a regiunii de Vest, principalul obiectiv în următorii ani trebuie să fie Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. „Aradul este oraș partener cu Timișoara în programul care urmează să se realizeze, iar la nivel euroregional Consiliul Județean Arad a înființat consorțiul cultural Activarium, fiindcă și Novi Sad, care este la 250 km de noi, va deține în anul 2021 același titlu. Chiar dacă nu este vorba despre o activitate turistică, fără îndoială că va potența turismul. De aceea cred că ministerul trebuie să se implice în susținerea și promovarea acestei candidaturi, cu toate mijloacele posibile, nu numai teoretic, nu numai la nivel de intenție, ci extrem de concret, cu finanțare și programe. Va câștiga nu doar Timișoara, nu doar vestul țării, ci toată România”, a declarat Andrei Ando.

Ministerul Turismului a câștigat un proiect de finanțare de la Uniunea Europeană, în vederea realizării unor Organizații de Management a Destinației la nivel regional. În această perioadă au loc consultări cu administrațiile locale, cu organizațiile non-guvernamentale și cu mediul de afaceri în vederea stabilirii priorităților acestor Organizații de Management a Destinației.

La atelierele de lucru de la Brașov s-au conturat, ca principale avantaje competitive ale turismului românesc, gastronomia, natura, ospitalitatea românească.

 

Facebook Comments