Consiliul Județean Arad modernizează un drum care va scurta cu 25 km distanța între stațiunea Moneasa și Valea Mureșului

by Adrian Pavel

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad a semnat astăzi contractul de modernizare a drumului județean Dieci-Laz-Dezna, cu o lungime de 11,3 kilometri. Valoarea lucrării este de 20,6 milioane lei, iar durata execuției – 18 luni. Consiliul Județean a solicitat constructorului o garanție de 5 ani după recepționarea lucrărilor. Licitația a fost câștigată de SC Inteco Holding. Finanțarea este asigurată din sursele proprii ale Consiliului Județean Arad.

Realizăm încă o premieră la nivel de drumuri județene, prin modernizarea tronsonului Dieci-Laz-Dezna. Acest drum nu a fost niciodată asfaltat în totalitate. În ultimii 50 de ani, de când a fost pietruit, s-au făcut doar lucrări de întreținere periodică. După modernizare, acest tronson va închide «triunghiul» format de drumurile Gurahonț-Buteni (spre Sebiș) și Bârsa-Sebiș-Dezna-Moneasa, având ca vârf stațiunea Moneasa. Practic, cu acest tronson, vom moderniza toate drumurile județene din zona Sebiș și din zona Gurahonț, două comunități importante din această parte a județului. Prin această rețea de drumuri dorim să dezvoltăm potențialul turistic al zonei, să oferim turiștilor, dar și investitorilor din domeniu, drumuri bune și sigure, să scurtăm ca timp și distanță legătura cu Moneasa. Ca un bilanț, în mandatul trecut am identificat surse de finanțare pentru 444 de kilometri de drum, iar în acest mandat ne-am propus să găsim soluții pentru minim 250 de kilometri, din totalul de circa 1200 de kilometri pe care-i are rețeaua de drumuri județene”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean, subliniază importanța strategică a acestui drum:Dieci-Dezna, un drum cu o lungime de 11,3 kilometri, reprezintă încă o etapă a proiectului de  dezvoltare a drumurilor din această zonă a județului, după Gurahonț-Dieci-Buteni și Bârsa-Sebiș-Moneasa. Drumul Dieci-Dezna face parte din strategia de dezvoltare a zonei, oferind un acces mai facil și mai sigur spre Moneasa, o legătură mai scurtă cu Valea Crișului Alb (nord-estul județului) și mai ales cu Valea Mureșului (pe traseul Julița-Mădrigești). Prin modernizarea acestui drum, scurtăm distanța dintre Valea Mureșului și Moneasa cu aproximativ 25 de kilometri, pe ruta Julița-Mădrigești-Gurahonț-Dieci-Moneasa, dar oferim și o perspectivă de exploatare a potențialului turistic al întregii zone, nu doar a stațiunii Moneasa”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

La rândul său, deputatul Sergiu Bîlcea, cel care, împreună cu președintele Iustin Cionca, a demarat în 2016 proiectul de modernizare a drumurilor județene, a precizat. „Atunci, în 2016, la început de drum, am promis că vom reface toate drumurile din această zonă. Gurahonț-Dieci-Buteni este finalizat, Buteni-Sebiș, de asemenea, iar pe Dieci-Dezna încep acum lucrările, deși procedurile au început de acum trei ani. Într-adevăr, uneori legislația, cum ar fi cea privind achizițiile publice, încetinește ritmul de realizare a unor investiții, dar în calitate de deputat, vă promit că în următorii doi ani se vor schimba multe acte normative, inclusiv Legea privind achizițiile publice, iar de aceste schimbări vor beneficia în primul rând administrațiile locale”, a subliniat deputatul Sergiu Bîlcea.

Primarul comunei Dezna, Ionică Lucoaie, a afirmat că: „Este un drum foarte important pentru noi, cei din zona Dezna-Moneasa. Este o legătură mult mai rapidă cu zona Văii Crișului, în special cu Gurahonț, deoarece foarte multă lume merge sau la Judecătorie sau la Cartea Funciară la Gurahonț. Această lucrare este foarte importantă și pentru satul Laz, o comunitate aflată în continuă depopulare și din cauza infrastructurii de până acum”.

La rândul său, Ștefan Petru Galea, primarul comunei Dieci, subliniază că: „Această zonă are un potențial turistic extraordinar, iar prin modernizarea drumului Dieci-Dezna sperăm ca ambele comune să se poată dezvolta nu doar turistic, ci și economic. Vă asigur că vom conlucra cu constructorul pentru ca lucrarea să avanseze cât mai repede și în condiții cât mai bune”.  

***

Scurt istoric:

– Drumul județean DJ 792E a fost finalizat în anul 1968 la nivel de piatră spartă;

– În ultimii 50 de ani, pe tronsonul de drum județean ce urmează a fi modernizat, au fost executate de lucrări de întreținere periodică, pentru desfășurarea circulației rutiere în condiții de siguranță;

– În octombrie 2018 a fost semnat contractul de realizare a D.A.L.I. (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) care a fost finalizată în aprilie 2019;

– În iulie 2020 a fost semnat contractul de realizare a Proiectului tehnic care a fost finalizat în octombrie 2020;

– În decembrie 2020 a fost lansată procedura de licitație în SEAP pentru execuția lucrărilor.

– În iulie 2021 se semnează contractul de execuție a lucrărilor.

Facebook Comments