Consiliul Județean a prezentat situația la zi a drumurilor județene, ca un bilanț interimar al întregului proiect de modernizare, reabilitare și asfaltare a peste 300 de kilometri de drumuri județene.
„Niciodată în istoria Consiliului Județean Arad nu s-a lucrat atât de intens la drumurile județene, ca în anul 2018. Am promis că în patru ani vom reabilita sau moderniza 300 km de drumuri județene și am ajuns pe total mandat la 256,1 km! Am convingerea că în vara anului viitor, vom putea prezenta, în fața dumneavoastră, kilometrul 300! Este o muncă de echipă, la care contribuie conducerea Consiliului Județean Arad și aparatul de specialitate al Consiliului Județean, Direcția Tehnică. Le mulțumesc tuturor celor implicați în gestionarea investițiilor începute de echipa noastră!”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
De asemenea, Iustin Cionca a denunțat și unele aspecte ale legislației, care „descurajează investițiile administrațiilor locale în infrastructură, prin reglementări stufoase și prevederi care împiedică încredințarea lucrărilor către firme care nu lucrează ieftin, dar lucrează bine”. Ca exemplu, președintele Consiliului Județean a amintit de drumul județean Arad-Horia-Șiria, unde s-au împlinit 1100 de zile de la depunerea proiectului. „Noi am dorit să se lucreze și noaptea, ca firma să demonstreze că are suficiente utilaje și muncitori și să acorde o garanție extinsă pentru lucrare, adică să își asume răspunderea. Lucrarea s-ar finaliza mai repede, cu disconfort asupra populației pe o perioadă mai scurtă și cu o garanție din partea firmei pe o durată mai mare. Legislația și instituțiile centrale ne-au împiedicat să începem lucrările. Dar anul viitor acest drum intră în modernizare, fără discuții!”, a completat Iustin Cionca.
În cifre absolute, Consiliul Județean are în lucru investiții în valoare de 805 milioane lei, din care 561 milioane lei fonduri europene, 131 milioane lei fonduri proprii ale Consiliului Județean Arad și 113 milioane credite angajament. În perioada 2016-2019 s-au finalizat 14 șantiere pe drumurile județene și alte 13 șantiere sunt în execuție.