Consiliul European a aprobat bugetul anual al UE pentru 2024

by Andreea Radu

Consiliul European a aprobat, luni, textul comun privind bugetul general al UE pentru anul 2024, care a fost convenit în cadrul negocierilor cu Parlamentul European pe 11 noiembrie. Angajamentele totale sunt stabilite la 189 385,4 milioane, iar plățile totale la 142 630,3 milioane de euro. 360 de milioane de euro au fost puse deoparte în cadrul plafoanelor de cheltuieli ale actualului cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027, permițând astfel Uniunii Europene să reacționeze la nevoi imprevizibile, scrie antena3.ro.
Potrivit comunicatului Consiliului European, bugetul de anul viitor reflectă „în mod clar principalele priorități ale UE, inclusiv redresarea economică și tranziția ecologică și digitală, și reacționează la contextul geopolitic dificil din prezent”.
„Angajamentele sunt promisiuni obligatorii din punct de vedere juridic de a cheltui bani pentru activități care sunt puse în aplicare pe parcursul mai multor ani. Plățile acoperă cheltuielile care decurg din angajamentele asumate în anul în curs sau în anii precedenți”, se arată în comunicat.
Adoptarea bugetului va fi declarată de Parlamentul European după ce acesta va aproba și textul comun. Consiliul și Parlamentul dispun fiecare de o perioadă de 14 zile, începând cu 11 noiembrie 2023, pentru a-l aproba.

Facebook Comments