PSD Arad consideră că nimeni nu le dă dreptul politicienilor liberali să îi batjocorească pe cetăţenii acestui judeţ, mai ales când vine vorba despre repartiţia fondurilor destinate investiţiilor şi dezvoltării localităţilor. În acest spirit, consilerii judeţeni PSD Arad au continuat, astăzi, în plen, protestul împotriva măsurilor discreţionare ale conducerii CJA de a priva numeroase comunităţi de fonduri, pe singurul criteriu că sunt administrate de primari social-democraţi.
„Este în fond singura modalitate concretă de a susţine cauza acestor cetăţeni, în condiţiile în care independent de votul nostru, liberalii au majoritatea confortabilă pentru a trece la vot orice măsură absurdă în Consiliul Judeţean. Democraţia are regulile sale iar prin protestul nostru nu facem altceva decât să combatem abuzurile administraţiei PNL care lezează interesele a mii de oameni din judeţul Arad.
Aici vorbim despre localităţi precum Moneasa, staţiune de interes naţional care din cauza calculelor politicianiste ale conducerii CJA se alege cu zero lei în urma alocărilor de cote defalcate către localităţile din judeţ. Se ştie că Guvernul României când a iniţiat Programul Naţional de Dezvoltare Locală nu a ţinut cont de culoarea politică în finanţarea unor obiective cheie pe linie de infrastructură în judeţul Arad. PNL Arad însă refuză să trateze cu respect aceşti oameni, buni plătitori de taxe şi impozite.”, spune Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad.