Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în Sala festivă a Colegiului Național Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad s-a desfășurat joi, 12 mai 2016, o manifestare dedicată Anului omagial al educației tineretului ortodox în Patriarhia Română. Cadrul tematic al dialogului cu cei prezenți a fost legat cu precădere de educația și identitatea ortodoxă de astăzi. Invitata specială a manifestării a fost Cuvioasa Maică Magdalena de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia), care a avut un dialog cu cei prezenți. La eveniment au participat cei mai buni elevi și eleve ale Colegiului, prin implicarea profesorilor și, mai ales, a domnului Bocăniciu Eugen, directorul Colegiului Național.
Tematica dialogului a fost de mare actualitate. Cuvioasa Maică Magdalena a subliniat printre multe altele faptul că „aspectul social al vieții parohiale este fundamental. Acesta permite ca iubirea pe care o gustăm la Liturghie să fie trăită și practicată prin intermediul altor persoane. Practicile comune, cum ar fi postul, pot fi trăite ca terapii, mai degrabă decât ca reguli. Copiii se pot juca împreună, pot da ajutor, pot învăţa să aibă încredere în alţi copii ortodocși … Ei pot avea prieteni care să contrabalanseze presiunea grupurilor lumeşti. În pridvorul bisericii poate să existe şi bună dispoziţie, conversații neoficiale cu preotul, șansa de a vedea cupluri căsătorite fericite și alte modele. Astfel, cele mai bune experiențe vor fi legate de credință”.
Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial