Direcția de Asistență Socială Arad a organizat joi 21 februarie 2019 o conferință de presă la sediul instituției, de pe Calea Radnei nr. 250.
În cadrul conferinței a fost prezentat de către directorul general al instituției, doamna Oana Pârvulescu, raportul de activitate pe anul 2018, precum și activitățile principale ale DAS și strategia de dezvoltare care cuprinde proiectele de viitor ale instituției.
Obiectul de activitate al Direcţiei de Asistenţă Socială îl constituie realizarea unui ansamblu de măsuri, activităţi profesionalizate, programe, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor şi comunităţilor cu probleme speciale aflate în dificultate, care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii, un mod normal şi decent de viaţă.
Pe parcursul anului 2018 s-au desfășurat o serie de activități sociale complexe cu o abordare integrată pentru toate categoriile sociale. DAS Arad a abordat fiecare categorie socială în parte, prin serviciile specializate, încercând să vină în sprijinul acestor categorii defavorizate din punct de vedere social, având în vedere prevederile legale, precum și politicile sociale la nivel european.
Printre cele mai importante activități/evenimente desfășurate pe parcursul anului, activități în care au fost cuprinse aceste categorii sociale, prin implicare directă amintim:
- Ziua mondială a asistentei sociale
- Ziua internaţională a romilor
- Ziua internaţională a copilului
- O întâlnire mai aparte la Direcția de Asistență Socială Arad cu sociologul italian Luca Vincenti
- Întâlnirea de lucru peer-review la nivelul instituțiilor publice de asistență socială din România
- Ziua internațională a persoanei vârstnice
- Întâlnire cu organizațiile non-guvernamentale
- Ziua internaţională a persoanelor cu handicap
- Sărbătoarea de Crăciun
De asemenea în decursul anului 2018 am desfășurat o serie de campanii de sănătate publică, cum ar fi prevenirea cancerului de col uterin, importanța igienei personale la copii, Săptămâna europeană a vaccinării sau Ziua mondială împotriva obezității, toate aceste acțiuni având ca țintă în special școlile și liceele arădene.
„Pentru anul 2019 ne propunem o serie de activități dar în special vrem să dezvoltăm cu sprijinul Consiliului Local Municipal Arad al compartimentului de monitorizare și promovare a drepturilor copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. De asemenea ne dorim luarea unor măsuri de prevenire și combatere a violenței în famile prin compartimentul specializat pe care îl avem în cadrul instituției noastre, pentru care vom avea o echipă mobilă care verifică semnalările și realizează în cel mai scurt timp demersurile necesare pentru combaterea acestui fenomen”. a declarat Oana Pârvulescu, director general DAS Arad
În cadrul instituției se dorește dezvoltarea unui parteneriat public-privat și desfășurarea unor campanii la nivel instituțional cum ar fi educația și sănătatea sexuală în parteneriat cu Asociația “M.A.M.A” Arad.