Şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Arad a adus cu sine şi o nouă conducere a instituţiei. Preşedinte a fost ales Iustin Cionca (cu 21 de voturi din 33), iar vicepreşedinţi sunt Claudia Boghicevici (21 de voturi), respectiv Sergiu Bîlcea (20 de voturi). Noua conducere şi-a anunţat priorităţile pentru acest mandat, cuvântul de ordine al preşedintelui proaspăt ales fiind: „Schimbăm ritmul la Consiliul Judeţean”.
„Am fost ales de cetăţenii Aradului în baza unui proiect politic propus de partidul pe care îl reprezint. Ne vom desfăşura activitatea pe baza unei strategii atent elaborate, a unui proiect politic, care să cuprindă principalele domenii de activitate. Am completat strategia de dezvoltare a judeţului cu un nou capitol, agricultura, foarte important pentru judeţul Arad, a cărui suprafaţă cuprinde 70% teren agricol”, a declarat Iustin Cionca.
„Am fost ales de trei ori primar al celui mai mare oraş din judeţ, Pecica, doamna Boghicevici a fost parlamentar şi ministru al muncii, iar domnul Bîlcea are experinţa mediului de afaceri din care provine. Sperăm să valorificăm această experienţă în vederea accesării de fonduri europene pentru dezvoltarea judeţului. Vom lucra în echipă. Consilierii judeţeni care fac parte din această echipă sunt specialişti în diferite domenii, iar aportul lor este esenţial la realizarea proiectului pe care ni l-am propus. Cele 12 capitole ale proiectului nostru vor fi prezentate fiecare separat, iar din strategia noastră nu va lipsi conceptul de «Poliţie a lucrărilor», nici celelalte domenii de bază: sănătate, infrastructură, educaţie”, a completat Iustin Cionca.
Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi-a prezentat, de asemenea, planurile sale: „Mă voi implica în domenii conexe activităţii mele din Parlament şi din Ministerul Muncii. Doresc să îmi folosesc experienţa pentru a elabora şi implementa măsuri corecte în domeniul politicilor sociale, în domeniul învăţământului şi în domeniul sănătăţii. Voi avea un parteneriat permanent cu cetăţenii, atât direct, cât şi prin intermediul presei şi de aceea voi oferi informaţii în timp real asupra activităţii pe care o voidesfăşura în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean”.
„Este un moment important pentru noi toţi. Am reuşit să creăm o echipă în care Aradul a avut încredere, iar în momentul de faţă PNL are 3 posturi de conducere la Consiliul Judeţean, cât şi primarul municipiului Arad. În acest moment, pentru mine personal este o provocare, pentru că vin din mediul privat şi ştiu că este important să gestionez lucrurile bine, să valorific experienţa pe care am dobândit-o. Îmi doresc o implicare cât mai mare a cetăţenilor în proiectul nostru, pentru a găsi împreună soluţii, iar Aradul să aibă continuitate”, a declarat, la rândul său, Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.