CONCERT SIMFONIC CU UN PROGRAM PAGANINI – BRAHMS, LA FILARMONICA ARAD

Primul simfonic al lunii Februarie îi readuce la Arad pe Romeo şi pe Remus Rîmbu, dirijorul Filarmonicii de Stat din Oradea şi fiul acestuia, student al Conservatorului de muzică din Viena, seara de 4 februarie 2016, organizată în sala Cercului Militar de pe Bulevardul Decebal nr. 19, suprinzând cu un program Paganini – Brahms, dinamic şi plin de culoare.
“Două genii, două universuri, fiecare cu vibrația sa aparte, care se întâlnesc în înaltele sfere ale muzicii universale: creațiile lui Paganini și Brahms. Iată ce vă oferim în concertul simfonic de joi seara – interferențe muzicale de înaltă vibrație ce reprezintă adevărate provocări pentru artiștii de pretutindeni.” – dr. Alin Văcean, manager al Filarmonicii de Stat Arad.
Dedicată exclusiv ópusului concertistic sugerat de invitaţi, prima parte a serii readuce în tematica de audiţie Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru vioară şi orchestră de Niccolo Paganini, una dintre cele mai performante partituri instrumentale ale secolului al XIX-lea, agreeată deopotrivă de interpreţi şi auditori, pentru elementele ei de extremă virtuozitate, de tehnică experimentală şi nu în ultimul rând de acrobaţie violonistică. Urmând exemplul contemporanilor săi, Paganini se lasă marcat de influenţa muzicii de operă şi transpune în partiturile sale de mare impact spectacolele vocale ale maeştrilor belcanto-ului italian, salturile, ascensiunile vertiginoase spre acut sau arcuşele în „ricochet“ reprezentând echivalenţele instrumentale care continuă să-i cucerească şi astăzi pe aceia care se detaşează de uzanţe, de convenţii sau tradiţii.
Muzica secolului romantic se păstrează şi în cea de a doua jumătate a programului, performanţele ansamblului simfonic fiind probate într-una dintre cele mai clasice dintre simfoniile lui Johannes Brahms, Simfonia a II-a în re major. Considerată un echivalent al „Pastoralei“ beethoveniene, partitura este privită ca o simfonie a peisajelor, un amplu tablou al naturii, în alternanţele ei de serenitate şi melancolie. Expuse pe intervale mari de partitură, detaliile tabloului brahmsian recompun cea mai întinsă dintre cele patru simfonii ale compozitorului şi în acelaşi timp una dintre cele mai vaste creaţii orchestrale ale secolului al XIX-lea.