COMUNA CONOP VREA MAI MULT! E NEVOIE DE O ADMINISTRATIE PENTRU CETATENI, NU PENTRU INTERESE PERSONALE!

by Sida Voicu

Situată pe ambele maluri ale Mureșului, comuna Conop intră în categoria celor cu o populație redusă, doar 2342 de locuitori, și un potențial economic destul de redus. Dacă nu sunt bani de investiții, nici interes în atragerea unor investitori  cărora să le acorzi anumite facilitate, sau să ai bunăvoința de a-i atrage,  evident, banii primiți de la Consiliul Județean Arad, din surse guvernamentale sau, în cel mai bun caz, din fondurile europene, sunt necesari bunului mers al comunei.

Pentru comuna Conop nu este cazul să vorbim de fonduri europene, până în 2016, singura realizare notabilă fiind podul peste Mureș, realizat cu bani de la CJA, și asfaltarea unor drumuri, reabilitarea unor școli în Odvoș, Milova și Conop. Dacă nu știați, de Conop aparțin cinci sate, Milova, Conop si Odvoș, pe malul superior al Muresului, Chelmac și Belotinț, în Banat.

Stăpân pe comună este primarul ales de 16 ani, Petrică Moldovan, candidat și la actualele alegeri din partea PNL, de pe partea PDL-istă, ascunsă acum sub umbrela liberală. Cu timpul, problemele din comună, precum și modul autoritar de conducere a primăriei a început să atragă nemulțumirea a din ce în ce mai mulți locuitori.

De aceea PSD Arad și-a anunțat candidatul pentru funcția de primar al comunei, o alternativă pentru actualul primar, în persoana doamnei Milica Florentina Mihuța, absolventă a Universității de Vest din Timișoara, profil fizică și chimie. Actualmente, Milica Mihuța este cadru didactic al Şcolii Gimnaziale ”Ștefan Cicio Pop” din Conop, școală cu peste 300 de elevi și preșcolari, care deservește cele cinci sate. Ca și membru PSD, din 2015, Milica Mihuța a refăcut organizația, lăsată baltă de fostul președinte care a urcat în barca primarului, cu o parte din membrii, ceea ce denotă o lipsă de seriozitate politică.

Astfel, în februarie 2016, filiala avea deja peste 120 de membrii, iar acum candidatul PSD se poate mândri cu peste 200 de membrii dornici de a ”pune osul” la o campanie electorală care se vrea încununată cu succes.

Indiferența cu care Petrică Moldovan își tratează cetăţenii din comună, lipsa de transparență în luarea deciziilor care privesc viitorul comunei, i-a atras de-a lungul anilor antipatii din partea oamenilor, care au înțeles că trebuie o schimbare, iar programul pe care îl propune Milica Mihuța este menit pentru o schimbare.

Atragerea de fonduri europene prin AFIR și GAL este o prioritate pe care orice primar ar trebui să o pună în programul său. În comună nu există apă curentă și canalizare, despre sport și recreere nici nu se poate pune discuția, astfel că realizarea unor baze sportive, a unor cămine culturale moderne în satele din Conop sau a  unor puncte sanitare, fac parte din programul candidatului PSD, Milica Mihuța.

”Căminul Cultural din Conop a fost reabilitat, dar culmea, deși suntem la doi pași de pădure, căldura este asigurată de o termocentrală electrică, iar primarul se plânge de costurile mari pentru organizarea unor evenimente culturale. Am avut o activitate culturală de 8 martie, dar am fost lăsate, noi femeile, fără căldură. Este regretabilă purtarea domnului primar faţă de femeile din comună”, a afirmat Milica Mihuța.

Experiența de cadru didactic este reflectată în programul pe care Milica Mihuța îl susține în fața alegătorilor, un punct important fiind ”Școala după școală”. Milica Mihuţa dorește revitalizarea activităților din școli, înființarea unor cercuri culturale, sportive și educative, dar este nevoie si de sprijinul factorilor din conducerea administrativa a comunei. Orice propunere de modernizare a calității educative a fost oprită de către primar, mereu pe motiv financiar. Subit, de o lună, înaintea alegerilor locale, au apărut bani pentru proiecte de genul, loc de joacă pentru copii din Conop, pietruirea unor străzi lăturalnice sau amenajarea unui spațiu de acces către cimitirul din Belotinț, care ar părea a avea destinația unei parcări, nefinalizate. Bineînțeles, investiții de doi bani, menite să înșele electoratul cu privire la imaginea sa ca primar vizionar, care prin ideile sale demonstrează că este unic și de neînlocuit (sic!).

Candidatul PSD demască hotărârea Consiliului Local, la inițiativa primarului Petrică Moldovan, de a închide școala din Belotinț, unde învățau 14 copii, care au fost mutați forțat la școala din Chelmac, unde nu erau elevi, pentru a face funcțională clădirea, în speranța milogirii unor fonduri de reabilitare.

”Părinții din Belotinț sunt supărați și furioși deoarece sunt puși în situația de a chinui un copil cu deplasările într-un alt sat aflat la o distanță de 5 kilometri, când școala din sat este într-o stare bună și doar la câțiva metri. Am speranța că în noul an școlar copii din Belotinț vor reveni la școala lor, și voi lupta pentru reîntoarcerea lor” susţine Milica Mihuța.

”Sper din tot sufletul că oamenii din comună și-au dat seama de caracterul primarului, de faptul că nu interesul pentru cetățenii săi se află pe prim plan, ci dorința de îmbogățire rapidă, lăcomia de a stăpâni cât mai multe terenuri și clădiri. Primul lucru pe care vreau să-l fac ca primar este înființarea unei rute de microbuz care să lege gara din Conop de satele de peste Mureș, ca oamenii şi copiii, care lucrează învață în altă parte, să nu fie nevoiți să se trezească cu trei ore înainte de sosirea trenului. Am speranța că, în ciuda piedicilor de care am parte din tabăra primarului, și nu sunt puține intimidările și amenințările, alegerile din 5 iunie 2016 să arate că locuitorii din Conop vor ceva mai mult decât au avut până acum, pentru că merită mai mult decât administraţia pe care o au acum. Împreună putem face lucruri bune pentru cetăţeni, spre deosebire de cei care conduc acum şi care au făcut mai mult pentru ei, decât pentru comună”, a concluzionat, plină de speranță, Milica Mihuța, candidatul PSD pentru o schimbare în comuna Conop.

 

Comandat de PSD Arad. Cod unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea Mandatar Financiar 21160002.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate