COMPETITII DE VOLEI SI HANDBAL IN WEEK-END. DUELURI ARAD – TIMISOARA LA FILEU SI PE SEMICERC

by Sorin Haut

„UVVG” ProVolei susţine sâmbătă, de la ora 12:30, la Sala Polivalentă, primul meci din 2016. Echipa arădeană primeşte replica liderului neînvins CSU Timişoara. Voleibaliştii pregătiţi de Marius Mascovits ocupă locul cinci în seria de vest a Diviziei A2, cu 10 puncte adunate în nouă meciuri.

Tot sâmbătă, dar de la ora 10, pe parchetul Polivalentei mai are loc un duel Arad – Timişoara, între ACS Avram Iancu şi CSU Vest, dar în liga a doua de handbal feminin. La fel ca şi la volei, şansele unei victorii arădene sunt aproape nule. Handbalistele arădene ocupă ultimul loc în serie, cu -2 puncte, ca urmare a unei penalizări de neîndeplinire a cerinţelor de vârstă.

Duminică, de la ora 11, în sala Școlii Gimnaziale Avram Iancu, voleibaliştii juniori au meci cu CSS Blaj, iar la Sala Polivalentă va avea loc ediția a VI-a a Memorialului „Monica Anghel” la handbal feminin, cu participarea următoarelor echipe: Chișineu-Criș, Unirea Sântana, LPS Arad şi CSS „Avram Iancu” Arad.

 

Facebook Comments