Competiţie şcolară de atletism, de Ziua Copilului

by Sorin Haut

Asociaţia Proactivi pentru Viitor&Asociaţia Activi şi Mai Puternici Împreună organizează vineri, 1 Iunie, cu ocazia Zilei Copilului, competiţia sportivă şcolară de atletism intitulată sugestiv „1 Iunie Junior Atletism”, aflată la prima ediţie. Organizatorii evenimentului şi cei care se ocupă de acest interesant proiect sunt Mircea Crişan, Mircea Pinţa, Sorin Mîneran şi Silviu Turc, ce au şi jucat, astăzi, rolul de gazde a conferinţei de presă de la Pensiunea George’S. Concursul de pe stadionul Gloria din Arad e dedicat copiilor cu vârste între 8 şi 14 ani şi va cuprinde probe de alergare, de la 300 până la 1200 de metri (în funcţie de categorii), urmând să demareze la ora 10. Premiile oferite în cadrul evenimentului sunt următoarele:
1) Se va oferi un premiu special în valoare de 1000 de lei Unității de Învățământ care va aduce cei mai mulți participanți la eveniment;
2) Diplome și medalii de participare pentru fiecare concurent;
3) Premierea primelor 3 locuri băieți – fete a fiecărei categorii de vârstă astfel: locul 1 – 100 de lei, medalie, diplomă și trofeu: locul 2 – 50 de lei, medalie și diplomă, locul 3 – 50 de lei, medalie și diplomă.
Înscrierile se vor putea face şi la faţa locului, părinţii urmând să completeze un formular pentru cei mici, dar şi direct prin profesorii de educaţie fizică a şcolilor de care aparţin copiii. Organizatorii au anunţat şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, cel care a făcut publică întrecerea, atât în şcoli din municipiu cât şi judeţ, pentru o participare cât mai numeroasă.
“Asociaţia noastră a fost înfiinţată în octombrie, anul trecut şi avem deja la activ organizarea câtorva competiţii, cel mai important fiind crosul de la Chişineu Criş, dar şi Cupa UAV Junior. Avem, în plan şi organizarea unui triatlon internaţional, la Ghioroc, iar în perioada 2-15 iulie, o Şcoală de vară la Căsoaia, cu serii de câte şase şcoli. Scopul nostru este de a promova sportul, iar în privinţa Cupei de 1 Iunie, ne dorim să atragem copiii spre atletism, un sport unde, din păcate, nu prea vine nimic din spate. Orice mic sprijin, sponsorizare sau ajutor de orice fel, sunt binevenite. Ne puteţi găsi pe pagina de facebook ActivipentruViitor, unde aveţi detalii legate atât de eveniment, cât şi de asociaţia noastră”, spun organizatorii competiţiei şcolare atletice de săptămâna viitoare.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate