Compania de Transport Public Arad confirmă ceea ce LiveArad.ro arată de luni bune şi anume faptul că noile tramvaie Imperio, achiziţionate de municipalitate pentru 8 milioane de euro, nu pot circula pe alte linii decât cele modernizate în proiectul BERD, adică pe ruta Calea Aurel Vlaicu-Aradul Nou, pe linia numărul 3. Cu alte cuvinte, aşa cum noi am mai scris de nenumărate ori, CTP Arad ne spune că o astfel de investiţie, de 8 milioane de euro, pentru achiziţionarea Imperio, s-a făcut pentru o mică parte a populaţiei, în timp ce creditul va fi plătit şi de către cetăţenii din Alfa, Confecţii, Grădişte, Micălaca etc., care nu beneficiază de noul tramvai.
În urma unei solicitări adresate CTP Arad, am primit un răspuns prompt, ceea ce arată buna organizare a instituţiei, dar și faptul că nu au nimic de ascuns, spre deosebire de Primăria Arad, care încalcă în permanenţă legea refuzând să prezinte arădenilor informaţii de interes public. CTP ne spune că Municipalitatea, în achiziţia tramvaielor Imperio, a avut în vedere studiul de oportunitate întocmit, în anul 2010, de către firma POYRY din care a rezultat „tipul pretabil de tramvaie care să circule în municipiul Arad pe o cale de rulare modernizată care poate conferi siguranţă în exploatare şi condiţii de alimentare cu energie“.
Cu alte cuvinte, de la început s-a avut în vedere un tramvai care să circule doar pe calea modernizată, adică linia 3. Mai apoi, tot cei de la CTP ne spun că „în urma finalizării investiţiei BERD, înainte de accesarea creditului pentru tramvaie, experţii băncii au întocmit, în anul 2012, un raport de evaluare tehnică preliminară în care s-au avut în vedere toate condiţiile necesare exploatării unui tramvai cu podea joasă considerându-se că actuala linie 3 e pretabilă, din punct de vedere tehnic, cât şi a eficienţei (grad de încărcare cu călători)“. Mai pe românește, chiar și cei de la BERD au recomandat ca tramvaiul să circule pe linia 3, probabil constatând și ei infrastructura învechită din celelalte zone ale municipiului.
Dar avem și vești bune pentru cetățenii din celelalte cartiere ale Aradului care plătesc și ei taxe și impozite, dar nu beneficiază de același confort din partea municipalității. „În perspectiva dotării cu tramvaie noi cu podea joasă şi a reabilitării restului de linii, se va avea în vedere utilizarea tramvaiului şi pe alte linii care să justifice capacitatea pusă la dispoziţie“, ne transmit cei de la CTP Arad. Așadar, dragi arădeni care aveți ghinionul să locuiți în Alfa, Confecții, Micălaca sau Grădiște, așteptați ca domnul primar Falcă să binevoiască să vă reabiliteze liniile de tramvai și veți avea și voi parte de Imperio. Până atunci, primarul a considerat de cuviință să mai modernizeze niște tramvaie cu 5 milioane de lei (peste un milion de euro), bani care puteau fi alocați pentru liniile din cartiere. Asta dacă aveam un primar preocupat de confortul celor din cartiere, nu de confortul celor apropiați.
cosmin.mihuta@livearad.ro