Compania de Apă Arad va amenaja o perdea de vegetaţie în jurul Stației de Epurare

by Dana B.

Compania de Apă Arad va iniția în următoarea perioadă procedura pentru a amenaja o perdea de vegetaţie în jurul Stației de Epurare Arad, urmând ca în viitor să ia în calcul soluția eliminării nămolului într-o instalaţie de incinerare prin care se va rezolva problema mirosului neplăcut provenit de la stație.

În prezent, tratarea nămolului se face prin deshidratare cu polimeri iar apoi acesta este păstrat pe paturi de depozitare, temporar, până când este valorificat în agricultură. Compania de Apă Arad intenționează să achiziționeze o instalație de incinerare care să asigure o tratare suplimentară a nămolului existent şi care va rezolva problema mirosului neplăcut.

Producția de nămol generată acum de funcționarea Strației de Epurare este de aproximativ 8000 de tone pe an iar capacitatea de depozitare a celor 26 de paturi de depozitare este de 29068 tone. În prezent, există un stoc de 15286 de tone de nămol care reprezintă un procent de ocupare de 52 %.

De la 1 iulie 2017, 10200 de tone de nămol vor putea fi valorificate  în agricultură după ce Compania de Apă a primit de la Agenția de Protecția Mediului Arad permis de aplicare pentru o suprafață totală de 605 ha.

Compania de Apă Arad prezintă public scuze pentru disconfortul creat de mirosul neplăcut.

 

Facebook Comments