Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat miercuri cele două cereri pe numele Elenei Udrea de urmărire penală și arestare preventivă pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute, a anunțat președintele comisiei, Bogdan Ciucă.
„În cazul cererii pentru începerea urmăririi penale, au fost prezenți 25 de deputați, au fost 23 de voturi pentru și două abțineri. Pentru cererea privind arestarea doamnei Elena Udrea au fost tot 25 de deputați prezenți, 16 au votat pentru, 3 s-au abținut, 4 au votat împotrivă și au fost și două voturi anulate, practic au fost două voturi neutilizate, nu a încercuit niciuna dintre variante”, a spus Ciucă, la finalul ședinței Comisiei juridice.
La ședința comisiei, nu a fost prezentă Elena Udrea, în schimb a fost avocatul acesteia, Marius Striblea.
Sursa: agerpres.ro