Potrivit unui raport al serviciilor secrete divulgat, guvernul socialist al președintelui Nicolas Maduro adăpostește rebeli columbieni în Venezuela, iar oficialii columbieni intenționează să prezinte aceste acuzații, împreună cu dovezile, luna aceasta, în cadrul Adunării Generale ONU, scrie Associated Press.
Publicația Semana din Bogota a publicat duminică un raport despre care susține că este bazat pe documente venezuelene care dezvăluie cum un militar de rang înalt, la ordinul lui Maduro, a dat instrucțiuni generalilor să ofere sprijin Armatei de Eliberare Națională (ELN).
Purtătorul de cuvânt al lui Maduro a declarat luni că aceste documente sunt falsuri prost realizate.
Acuzațiile apar pe fundalul tensiunilor crescute dintre cele două țări, după ce președintele columbian Ivan Duque l-a acuzat pe Maduro că oferă protecție fostului negociator șef al Forțelor Armate Revoluționare (FARC).
Unul dintre presupusele documente divulgate, este datat în 9 august și semnat de amiralul Remigio Ceballos, al doilea cel mai înalt ofițer militar din Venezuela. Documentul este adresat comandanților militari regionali.
Conform acestuia, el transmite ordinele directe ale lui Maduro, instruind comandanții să nu intre în conflict cu acest grup, în zonele de antrenament de pe teritoriul Venezuelei. De asemenea, el ordonă membrilor din patru state să ofere sprijin logistic și de antrenament rebelilor.
Ceballos a transmis pe Twitter că documentele prezentate sunt false și că forțele armate din Venezuela luptă zilnic pentru combaterea grupurilor armate care vin din Columbia. Associated Press nu a reușit să evalueze autenticitatea raportului.
Însă ministrul de Externe Carlos Trujillo a declarat că raportul din presă coincide cu informațiile primite de la guvernul său conservator, care arată că Maduro a încălcat în mod repetat rezoluția Consiliului de Securitate ONU, din 2001, care interzice oferirea de sprijin grupărilor teroriste. El a adăugat că Duque va prezenta aceste dovezi când se va adresa Adunării Generale ONU, luna aceasta.
Sursa: hotnews.ro
Facebook Comments