Primăria Municipiului Arad intenţioneză să finanţeze din bugetul local amenajarea unui săli de sport în incinta Colegiul Naţional “Vasile Goldiş”.
Potrivit informaţiilor postate pe site-ul unităţii de învăţământ arădene, în acest moment la Colegiul Naţional “Vasile Goldiş” din Arad orele de educaţie fizică şi sport se desfăşoară în 2 săli improvizate, dotate cu echipamente finanţate prin proiect Phare. Este şi motivul pentru care Primăria Municipiului Arad a prioritizat investiţia constând în amenajarea unei săli de sport spaţioase şi moderne, potrivită pentru practicarea voleiului sau a baschetului, în funcţie de necesităţi.
Astfel, după ce recent la Şcoala Gimnazială “Aron Cotruş“din Arad a fost inaugurată mult aşteptata sală de sport, a venit acum rândul Colegiului Naţional “Vasile Goldiş“ din Arad să intre în atenţia municipalităţii ca viitor beneficiar al unei săli de sport tip I.
Cu alte cuvinte vorbim despre o sală ce dispune de o suprafață construită, în regim parter, de aproape de 500 mp, dotată cu vestiare pentru fete, respectiv vestiare pentru băieţi, magazie pentru material sportiv, cabinet profesori, grupuri sanitare prevăzute cu cabine de duș, toalete și toate dotările necesare, astfel încât orele de spot să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 1.500.000 lei, iar lucrările de realizare a sălii vor începe în 2018.