Meteorologii au emis noi avertizări Cod roşu şi Cod portocaliu de caniculă, val de căldură intens şi persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat, valabile pe parcursul zilelor de luni şi marţi în întreaga ţară.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 15-16 iulie, pe fondul avertizării Cod roşu în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea şi sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33 – 36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale.
De asemenea, în perioada 15-16 iulie, pe fondul avertizării Cod portocaliu, în Maramureş şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, valul de căldură va persista şi se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35 – 40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale. ANM atrage atenţia că valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare, scrie agerpres.ro.
Facebook Comments