Cod portocaliu de viscol şi ninsori în mare parte din țară

by Cristian Dobre

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi avertizări Cod galben de vânt puternic, ce vizează în primă fază peste trei sferturi din ţară, respectiv noi atenţionări Cod portocaliu de ninsori moderate cantitativ şi viscol, valabile în judeţe din sud-vestul României, alertele fiind în vigoare, etapizat, până joi seara.

Potrivit meteorologilor, marţi, în intervalul orar 11:00 – 20:00, pe durata Codului galben, în cea mai mare parte a zonei montane, în Dobrogea, Muntenia, Banat, Crişana, local în Oltenia, sud-vestul Moldoveiprecum şi în jumătatea sudică a Transilvaniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 75 km/h. În peste trei sferturi din ţară, vremea se va menţine deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie.

De asemenea, pe durata zilei de 24 martie, între orele 11:00 – 20:00, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi în zona montană a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara şi Gorj va fi în vigoare o atenţionare Cod portocaliu de ninsori moderate cantitativ (10 – 15 l/mp) şi depunere de strat de zăpadă consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55 – 75 km/h, iar în zona montană a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara şi Gorj rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, iar pe creste 100 – 120 km/h, viscolind puternic ninsoarea.

Prognoza de specialitate relevă, totodată, că, în intervalul 24 martie, ora 20:00 – 26 martie, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului în zona montană a judeţelor Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara şi Gorj, unde vântul va sufla cu viteze, în general, de 80 – 110 km/h, spulberând puternic zăpada.

În plus, o avertizare Cod galben va intra în vigoare pe durata intervalului 24 martie, ora 20:00 – 26 martie, ora 10:00, ce va afecta zonele montane din 19 judeţe, din nord-estul Munteniei, precum şi judeţele Constanţa şi Tulcea. În regiunile vizate, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 55 – 80 km/h în timp ce la munte zăpada va fi spulberată şi vizibilitatea redusă.

Facebook Comments