Meteorologii au emis un cod galben și unul portocaliu de caniculă, avertizările fiind valabile marți și miercuri în mai mult de jumătate dintre județe. Potrivit codului galben de disconfort termic accentuat și caniculă, marți, de la ora 12.00 până la ora 22.00, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Transilvaniei, vestul Maramureșului și sudul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 36 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 și 21 de grade.
Codul portocaliu avertizează că marți și miercuri, în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, va fi caniculă, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35…38 de grade.
Joi (1 iulie), în estul și sudul teritoriului disconfortul termic se va menține ridicat, dar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în cea mai mare parte a țării și se va menține accentuată până la sfârșitul săptămânii.
Facebook Comments