Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a prelungit atenționările Cod galben și Cod portocaliu de caniculă, pe parcursul zilei de luni, în județe din sud-vest, sud și sud-est, inclusiv municipiul București.
Potrivit meteorologilor, județele Mehedinți și Dolj rămân sub atenționarea Cod portocaliu de disconfort termic. În aceste zone vor fi temperaturi maxime în jurul a 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
De asemenea, în 18 județe din sudul și sud-estul țării, inclusiv Capitala, vor fi sub Cod galben de caniculă. Astfel, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și în sudul și centrul Moldovei vremea va fi caniculară, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 — 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania și în cea mai mare parte a Moldovei, precum și în zonele montane și submontane unde, local, vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și, pe arii restrânse, ploi cu caracter torențial și căderi de grindină.