Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţă în cinci judeţe din vestul ţării, anunță agerpres.ro.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 5 august, ora 15:00 – 6 august, ora 2:00, în Banat, Crişana şi, local, în zona Carpaţilor Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii.
Izolat, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi, pe arii restrânse, 40 litri/mp.
Judeţele vizate de noua atenţionare Cod galben sunt: Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Hunedoara.
Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se mai pot semnala şi în nord-vestul teritoriului.
Facebook Comments
previous post